NEMAJORATE. Salariile medicilor rezidenţi vor fi şi în 2013 puţin peste 800 de lei

Data publicării:
26 2001reyidenti-45968

Reprezentanţii Colegiului Medicilor nu se mulţumesc însă cu atât: vor neapărat dublarea veniturilor pentru rezidenţi, chiar dacă acest lucru presupune transformarea salariilor în burse.

Constantin Andrei este medic rezident în anul întâi. Se pregăteşte să salveze vieţi în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului din Iaşi. Primul salariu îl va încasa în luna februarie, dar nu îl aşteaptă cu entuziasm. Este conştient că cei 850 de lei nu au cum să îi asigure un trai decent.

„Nu că am dori noi să trăim doar în bani, ci ne raportăm la ceea ce trebuie să cheltuim pentru pregătirea şi formarea noastră ca buni doctori. Şi aici includem tratate, tratate care ajung chiar la 100-150 de euro, mersul la conferinţe”, spune Constantin Andrei.

La început de drum se află şi Alexandra, iar gândurile ei se îndreaptă spre un post într-un spital din străinătate. Explicaţia este simplă: „Cred că nu mă pot susţine să devin un doctor care să-şi respecte carierea şi menirea cu preţurile de aici şi cu salariul care ni se oferă aici”.

Numărul medicilor care pleacă să muncească în străinătate creşte îngrijorător. Potrivit statisticilor Colegiului Medicilor, anul trecut mai lucrau în ţară mai puţin de 40.000 de doctori, spre deosebire de 55.000 câţi erau în 1990. În ceea ce priveşte rezidenţii, numărul este mai mic de 14.000.

Pentru problema lor financiară însă, premierul Victor Ponta are un răspuns clar: nu sunt bani.

Putem să facem alt tip de pachet, de sprijin, care se referă la locuinţă, la alte avantaje”, declară Victor Ponta.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor nu renunţă însă la dorinţa de a dubla anul acesta veniturile medicilor rezidenţi. Au propus şi o soluţie guvernanţilor, să transforme aceste salarii în burse, astfel încât să nu mai fie plătitoarec de taxe şi impozite.

Prin această măsură s-ar crea, în schimb, un deficit de 40 de milioane de euro la bugetul de stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri