Nicușor Dan, despre lucrările privind stația de epurare de la Glina: Suntem optimişti că vom termina proiectul până la sfârşitul anului

Data publicării:
Nicusor Dan la Glina
Proiectul are două componente, o stație de epurare a apelor, cu bazine de retenție, de care se ocupă constructorul spaniol FCC, precum și incineratorul nămolului care rezultă din aceste bazine, la care lucrează constructorul francez SUEZ. FOTO: FB Primăria Capitalei

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a declarat că lucrările pentru extinderea stației de epurare de la Glina și construirea incineratorului de nămol sunt executate în proporție de peste 90% și este optimist că vor fi încheiate până la sfârșitul acestui an. Potrivit edilului Capitalei, toate apele uzate care ies din Bucureşti urmează să fie tratate prin această staţie, astfel încât în Dâmbovița se va deversa doar apă curată.

"Apele uzate ale Bucureştiului sunt 7.5 metri cubi pe secundă, în momentul de faţă funcţionează o linie care tratează parţial 5 metri cubi pe secundă. Această instalaţie pe care noi o avem o să trateze zece metri cubi pe secundă. Ea este planificată pentru a putea trata apele uzate ale Bucureştiului până în 2040-2050. Este un proiect finanţat din fonduri europene, din POIM, şi data limită pentru finalizarea acestui proiect este sfârşitul acestui an. În momentul acesta suntem la 90%. Suntem foarte optimişti că vom termina proiectul până la sfârşitul anului. Partea de incinerator este deja finalizată şi este în partea de teste. La sfârşitul acestui an noi sperăm ca toate apele uzate care ies din Bucureşti să fie tratate prin această staţie şi Bucureştiul, pentru România, să îşi îndeplinească sarcina pe care şi-a luat-o faţă de Comisia Europeană”, a explicat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută luni, după vizita de lucru la staţia de epurare şi la incineratorul apelor uzate de la Glina.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acesta a mai anunţat că investiţia este făcută din fonduri europene, iar valoarea se ridică la 650 de milioane lei plus TVA. Edilul a explicat că staţia de epurare de la Glina constă în bazine de retenţie a apei şi cealaltă componentă o reprezintă incineratorul nămolului care rezultă din aceste bazine.

Totodată, primarul general şi-a exprimat aprecierea faţă de Constructorii care au lucrat "în condiţii dificile".

"În 2019, 2020, 2021, Primăria a avut o situaţie financiară nu grozavă şi totuşi lucrările pe acest şantier au continuat, deşi întârzierile la plată erau foarte, foarte mari”, a mai explicat Nicușor Dan.

Primarul Capitalei a subliniat că atunci când lucrările programate sunt finalizate cu întârziere, faţă de programul iniţial, atunci este pierdere mai multă de energie.

"Este inflaţie, sunt crize de materiale, majorări de preţuri, diferite acte normative, ajustări, discuţii juridice, acte adiţionale, foarte, foarte multă muncă generată din neseriozitate de fapt. Faptul că o autoritate locală nu este în stare să îşi respecte nişte angajamente, acesta este lucrul pe care am încercat şi eu sper că am reuşit să îl schimbăm. Suntem cu plăţile la zi în relaţia cu toţi contractorii, deci, am regăsit încrederea pieţei şi financiare şi a pieţei de construcţii", a conchis edilul Capitalei.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri