Sari la conținut

Pacienta căreia i s-a făcut transfuzie greșită povestește cum a fost salvata

Optimism, voinţă, inspiraţie divină şi o mână de oameni de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Acestea au fost ingredientele care au ajutat-o pe colega noastră Elena Manea să lupte cu un diagnostic necruţător - cancerul de col uterin şi mai apoi să învingă moartea după ce i s-a făcut o transfuzie greşită cu sânge. 

Marţi dimineaţa. Elena vizitează medicii şi asistentele de la terapie intensivă de la Spitalului Universitar Bucureşti. A fost internată aici în vară, după ce a fost transferată de la Spitalul CF2, unde i se făcuse o transfuzie greşită de sânge.

În secţia de terapie intensivă e linişte. O linişte apăsătoare, perturbată de sunetele aparatelor care ţin în viaţă pacienţii. E secţia unde graniţa dintre viaţă şi moarte este una extrem de subţire.

„Fiecare secundă contează pentru că evoluţia pacientului internat în terapie intensivă este imprevizibilă. Oricând pacienţii se pot degrada şi din cauza asta munca este comună. Trebuie să fim prompţi, să acţionăm în momentul acela, pentru că dacă pierdem momentul acel moment poate fi fatal pentru un astfel de pacient”, spune Adriana Nica, şef secţie Clinică ATI II, SUUB.

La ATI ajung cazurile cele mai grave. Ajung oamenii ale căror funcţii vitale sunt preluate şi monitorizate de aparate. Acolo a ajuns şi Elena, după ce pe data de 26 iulie a fost operată la Spitalul CF2. Fusese diagnosticată cu o formă incipentă de cancer de col uterin.

La o oră şi jumătate de la operaţie s-a produs o sângerare masivă. Era ceva în neregulă şi într-un moment de inspiraţie, când medicii au venit să vadă ce se întâmplă, evenutal să opereze din nou, nu se ştia ce se întâmplă cu mine, am auzit, mi-a trecut pe la urechi formula: pacienta cu AB 4 şi am avut luciditatea şi prezenţa să pot spune: Eu am grupa 0, nu am AB4. Acolo s-a rupt filmul pentru mine”, spune Elena Manea.

Nu a auzit-o nimeni. Transfuzia s-a făcut cu AB4. După trei zile, timp în care organele i-au cedat unul câte unul, Elena a fost transferată la Spitalul Universitar Bucureşti.

„Am primit un telefon de la colegii noştri dacă avem posibilitatea să primim un transfer de la spitalul respectiv . Având în vedere că noi suntem un spital universitar, multidisciplinar, cu multe specialităţi, având şi posibilitatea de a primi un astfel de pacient. Am acceptat-o şi de aici ne-am implicat în tratamentul ei împreună cu toţi colegii mei - medici, asistenţi, medici rezidenţi - care au contribuit enorm la procesul terapeutic al colegei dumneavoastră”, spune Adriana Nica, şef secţie Clinică ATI II, SUUB

A fost internată la rezerva 2. În patul în care a stat Elena acum sta unul dintre salvatorii ei. Asistenta Elena Stancu sau Crina, cum îi spun colegii.

După trei zile de stat la terapie intensivă, Elena a fost dezintubată şi încet, încet organismul ei şi-a reluat funcţiile.

„O asistentă care îşi făcea treaba şi mi-a spus unde mă aflu. Asta a fost prima întrebare: Unde sunt şi mi-a spus unde mă aflu. Am aşteptat apoi să vină oameni apropiaţi să îmi spună ce se întâmplă. Era greu să faci legătura”, adaugă Elena Manea.

La ATI a stat o săptămână şi apoi a fost mutată pe secţia de ginecologie, unde a mai stat internată încă pe atât.

„Am început cu, nu aş putea să spun cu primul pas, cu prima ridicare, cu oameni care mă încurajau, cu... Da. Primii paşi au fost timizi, dar cu ajutor, cu oameni care mi-au dat încredere, era din ce în ce mai bine. Sunt lucruri banale pentru mulţi, dar tot aici alături de oamenii ăştia, de asistente, de infirmiere, de medici am reînvăţat să merg, să mănânc, să beau apă, să fac gesturi simple, fireşti, dar care căpătau o altă conotaţie pentru mine. Erau lucruri mari care se întâmplau de la zi la zi”, povestește Elena Manea.

„În primul rând, eu nu aş fi ajuns la Spitalul Universitar fără ajutorul colegilor, fără ajutorul unor oameni foarte dragi mie care nu m-au abandonat zi şi noapte. Contează enorm şi asta mi-au insuflat şi asta am trăit: încrederea că mâine va fi mai bine. Şi s-a dovedit că aşa se întâmplă. (...) Am învăţat că se poate. Că prin voinţă, inspiraţie divină, prin credinţă, prin optimism poţi, poţi să învingi orice”, adaugă Elena.

Lupta pentru viaţă a Elenei a fost şi succesul celor care au avut grijă de ea, al cadrelor medicale care au pus-o din nou pe picioare şi i-au redat încrederea în ea.

„Sunt zile în care sunt foarte multe urgenţe, este agitaţie, dar avem şi zile frumoase, mai ales în momentul în care după ceva timp vin foştii paceinţi şi îi vedem că se simt bine şi vin să ne vadă şi chiar este un sentiment aşa, adică se vede muncă noastră a tuturor”, spune Ionela Ion, asistent medical SUUB

Astăzi, Elena spune că ce a fost mai greu a trecut.

„Eu eram sigură că va fi bine. Nu mă gândeam decât peste acele 24 de ore, 48 de ore, dar vedeam reacţia lor plină de pasiune când treceau, curgeau orele şi mă găseau mai bine şi mai bine. Şi simţeam efectiv - râdeau, zâmbeau, mă îmbrăţişau. Efectiv nu ştiau cum să se manifeste. Erau fantastici”, afirmă Elena Manea.

Suntem mândri că îi vedem în viaţă, că merg, că ne putem povesti”, spune Adriana Nica, şef secţie Clinică ATI II, SUUB.