Primăria Capitalei înlocuiește conductele de termoficare pe Bd. Timișoara. Țevile sunt amplasate sub linia de tramvai

Data publicării:
conducte termice sub pamant in bucuresti
Foto: CMESB

Primăria Capitalei începe lucrările de înlocuire a conductelor de termoficare pe Bulevardul Timișoara, între intersecțiile cu Str. Brașov și Bd. Vasile Milea. Conductele sunt amplasate sub linia de tramvai de pe mijlocul bulevardului, deci circulația tramvaielor pe Bd. Timișoara va fi închisă. Primăria vrea să termine lucrările înainte de sfârșitul anului. Până stunci, locuitorii din zonă vor primi apă caldă și căldură prin intermediul altor magistrale.

Lucrările de modernizare, executate de Compania Municipală Energetica Servicii București (CMESB SA), presupun schimbarea rețelei de conductă magistrală, iar țevile vechi de peste 30 de ani vor fi înlocuite cu conducte noi, preizolate, dotate cu senzori de detecție a avariilor, potrivit unui comunicat al Primăriei.

Modernizarea acestui tronson de magistrală va permite îmbunătățirea furnizării energiei termice către cartierele Drumul Taberei, Militari sau Rahova, zone în care investiții în rețeaua de termoficare nu au mai fost realizate de cel puțin 20 de ani, mai precizează comunicatul.

După finalizarea lucrărilor, tronsonul de termoficare va putea prelua alimentarea cu energie termică din CET VEST, pentru a suplini alte zone ale rețelei de termoficare care înregistrează numeroase avarii datorită vechimii sau care ar putea intra în reparație anii viitori.

În acest moment, Magistrala I VEST asigură furnizarea cu energie termică pentru peste 7.700 de persoane, locatari a 50 de blocuri de pe Bd. Timișoara, dar și din cartierul Drumul Taberei și zona Ghencea și 7 instituții publice (școli, grădinițe, secție de poliție).

Pe durata execuției lucrărilor, consumatorilor din aceste zone le va fi asigurată furnizarea apei calde și a căldurii prin intermediul altor magistrale care alimentează Capitala din CET VEST.

Lucrări „extrem de dificile”

Tronsonul de 3,6 km de rețea ce va fi modernizat este o lucrare „extrem de dificil de realizat din punct de vedere tehnic, din cauza amplasării galeriei de termoficare sub linia de rulare a tramvaiului, dar și a dimensiunii reduse a acestuia”, mai arată Primăria capitalei.

În plus, lucrarea prezintă ca impediment modul atipic de amplasare a conductelor, care sunt dispuse pe verticală, una deasupra celeilalte, fapt ce crește gradul de dificultate a execuției, în condițiile în care amplasarea galeriei de termoficare, în mijlocul bulevardului, între benzile de circulație, se dovedește o provocare pentru lucrători, dar și pentru participanții la trafic.

Compania Municipală Energetica Servicii vrea să termine licrările până la sfârșitul anului, „în condițiile în care lucrările vor decurge fără sincope, conform termenelor stabilite și nu vor exista amânări, din cauza unor situații neprevăzute ce pot apărea în fluxul de execuție”.

Valoarea proiectului de modernizare a Obiectului 1 – Magistrala I VEST este de 26,8 milioane de lei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri