Primarul din Sfântu Gheorghe a fost amendat pentru că a pus în oraș steaguri cu roşu-alb-verde de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Data actualizării: Data publicării:
barbabti in uniforma maghiara verde si baieti care tin steagul ungariei
Primarul din Sfântu Gheorghe a fost amendat pentru că a arborat steaguri cu roşu-alb-verde. Foto: Agerpres

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost amendat cu 10.000 de lei de Prefectura Covasna pentru pavoazarea oraşului cu steaguri, precum şi cu cocarde roşu-alb-verde de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie.

Subprefectul judeţului Covasna, Cosmin Boricean, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că este vorba de două sancţiuni a câte 5.000 de lei, transmise edilului prin poştă.

Primarul Antal Arpad a mai fost amendat din aceeaşi cauză şi în ultimii doi ani, tot cu câte 10.000 de lei, de către conducerea Prefecturii Covasna, pe motiv că nu a respectat prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, care stipulează faptul că drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legale.

Primarul Antal Arpad a declarat, pentru Agerpres, că va contesta amenda în instanţă, aşa cum a procedat şi cu cele anterioare, arătând că, potrivit legii, minorităţile naţionale îşi pot folosi însemnele şi simbolurile naţionale la evenimentele proprii.

Acesta a mai spus că steagul roşu-alb-verde este simbolul maghiarilor de pretutindeni şi nu trebuie confundat cu drapelul Ungariei.

"Simbolurile comunităţii maghiare sunt simbolurile care au fost folosite de noi în spaţiul public. Statalitatea este dată de stemă pe un steag şi nu aţi văzut niciun steag cu stema Ungariei pentru că nu au fost.

În continuare spun acest lucru şi, probabil se va înţelege la un moment dat, deci nu sunt steagurile Ungariei, ci sunt steagurile şi simbolurile comunităţii maghiare pe care le folosim pentru că a fost Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Dacă pentru asta sunt amendat, evident, voi merge în instanţă şi dacă instanţa o să dea dreptate celui care mă amendează voi plăti amenda. E simplu, asta e viaţa.

Deci nu renunţăm la simbolurile noastre şi sperăm că la un moment dat se va înţelege diferenţa dintre steagul unui stat şi steagul unei comunităţi.

Legea spune că putem folosi simbolurile noastre, iar simbolul comunităţii noastre nu este simbolul statului maghiar.

Deci şi comunităţile maghiare din Statele Unite ale Americii şi din Canada şi din Australia pe 15 martie pun acelaşi steag şi nu este steagul Ungariei, numai că la noi nu se vrea să se înţeleagă acest lucru şi se forţează", a declarat primarul Antal Arpad.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...