Situație bizară la Turul Franței. Un ciclist a fost amendat pentru că s-a oprit să-și sărute soția

Data actualizării: Data publicării:
ciclist 1
Un ciclist francez a fost amendat pentră că și-a sărutat soția în timpul unei probe. Sursa: Youtube Eurosport France

Un ciclist francez a primit o amendă de 200 de franci elvețieni (aproximativ 205 de euro) pentru că a oprit pe marginea șoselei pentru a-și strânge în brațe soția. Totul s-a întâmplat în timpul celei de-a șaptea etape a Turului Franței, relatează BBC.

Ciclistul francez Julien Bernard a fost amendat pentru că și-a sărutat soția în timpul unei probe contra cronometru din Turul Franței. Sportivul a primit o amendă de 200 de franci elvețieni (aproximativ 205 de euro). El a fost astfel penalizat pentru „comportament neadecvat în timpul cursei și pentru că a adus prejudicii imaginii sportului”, potrivit unui raport al organizatorilor.

După cursă, Bernard a postat un mesaj pe rețelele sociale: „Îmi cer iertare Uniunii Internaționale de Ciclism pentru că am prejudiciat imaginea acestui sport. Dar sunt dispus să plătesc amenda de 200 de franci elvețieni”.

La finiș, înconjurat de reporteri, francezul a declarat că a fost o etapă nebună.

„În ciclismul modern, nu e ușor să te oprești și să-ți vezi familia, dar aici, în timpul probei de contratimp, a fost ceva perfect, pentru că mi-am permis să-mi iau răgaz și să savurez momentul”, a adăugat Julien Bernard.

Ciclistul francez a încheiat cursa pe locul 61, la trei minute și 11 secunde în urma câștigătorului Remco Evenepoel.

 

Editor : D.U.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro