Scandalul pensiilor ia amploare. Alte modificări controversate

Data actualizării: Data publicării:
birou angajati shutterstock_309941807
Foto: Shutterstock

Scandalul pensiilor administrate privat ia amploare. În proiectul privind suspendarea contribuţiilor la Pilonul 2 apar şi alte modificări controversate. Angajatul, de pildă, ar trebui să contribuie cu o sumă fixă de 84 de lei la Pilonul 2. Iar anagajatorul ar urma să plătească şi el aceeaşi sumă, deşi acum cinci luni, toate contribuţiile au trecut în seama salariatului. Preşedintele a luat marți atitudine. A numit situaţia „o harababură” şi a somat Guvernul să clarifice dacă mai are bani pe pensii şi salarii până la sfârşitul anului.

S-ar putea ca în curând salariul să nu mai conteze când e vorba despre contribuţia la Pilonul II de pensii. Cele 3,75% virate acum ar putea fi înlocuite cu o sumă fixă. Pentru început va fi 84 de lei, iar în 5 ani va creşte la 125 de lei.
Şi angajatorii ar putea plăti din nou contribuţii, o sumă egală cu cea a salariatului, care le va fi dedusă din impozitul pe profit.
Specialiştii spun că s-ar anula astfel întreaga revoluţie fiscală, care a mutat de la 1 ianuarie toate contribuţiile în sarcina angajatului.

„Înseamnă că pe lângă actuala contribuţie asiguratorie de muncă, va mai apărea o asigurare socială şi vor creşte cheltuielile cu salariile”, a declarat consultantul fiscal Adrian Bența.

Dezavantajaţi vor fi angajaţii care au un salariu brut de peste 4.480 de lei, în conturile cărora s-ar fi putut aduna o sumă mai mare dacă s-ar păstra procentul de 3,75%. De exemplu, un angajat cu un salariu de 6.000 de lei contribuie în prezent cu 225 de lei lunar.

Nici posibilitatea de a opta între Pilonul I şi Pilonul II nu este una fezabilă, spun reprezentanţii Asociaţiei pentru Fonduri Administrate Privat.

„Această opțiune poate fi un cadou otrăvit. Sistemul de Pilon I e în deficit, Pilonul II investește banii care se strâng lună de lună în cont”, atrage atenția Radu Crăciun, președintele APAPR.

„Studiile arată că 4 din 5 români n-au cunoștințe de bază a produselor financiare”, spune Ciprian Lănduncă, reprezentant AmCham.

Autorităţile insistă: nu au stabilit încă ce se întâmplă cu pensiile administrate privat.

„Toți cei cu care ați discutat, și dna prim-ministru, și dl Dragnea, au spus foarte clar că se face o analiza, o discuție, pe toate posibilele scenarii și ceea ce va ieși din această discuție va fi un mecanism care să fie atractiv pentru cei care contribuie”, a explicat Eugen Teodorovici, ministrul de finanțe.

„Guvernul nu a inițiat nici un demers în sensul modificării regimului la Pilonul 2”, a dat asigurări, la rândul său, vicepremierul Viorel Ștefan.

Partenerii de guvernaare nu sunt de acord cu intenţia de modificare a Pilonului II.

„Banii care sunt în Pilonul 2 sunt banii românilor, cetățenii români sunt titulari de cont și banii sunt proprietatea lor exclusivă. Preluarea banilor ar fi o fraudă, un abuz și asa ceva nu cred că e posibil, e vorba de milioane de titulari de cont dintre care cel puțin un milion au conturi de peste 10 mii de lei, ceea ce e o sumă consistentă. Nu am avut discuții cu colegii de la PSD pe tema suspendării contribuțiilor de la pilonul 2”, a declarat vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian.

Opoziţia anunţă că pregăteşte o plângere penală.

„Acolo e un furt al proprietății private, care e încălcat și e încălcat prin reducerea contribuției de la 6 la 3,75 la sută”, spune Florin Cîțu, vicepreședintele PNL.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să explice public ce are de gând să facă în legătură cu Pilonul 2 de pensii.

Studiile arată că românii au pierdut 1,1 miliarde de euro pentru că statul nu a respectat calendarul de majorare a contribuţiei la Pilonul II.
Contribuţia ar fi trebuit să ajungă la 6% în 2016, dar autorităţile au îngheţat-o la 5,1 la sută pentru ca apoi să o reducă la 3,75 la sută. 7 milioane de români contribuie acum la Pilonul II şi au în conturi peste 9 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro