Șicane în trafic între un șofer cu BMW și un tramvai. Ce spune directorul STB despre comportamentul vatmanului

Data actualizării: Data publicării:
Șoferul din BMW, supărat că a fost lovit de tramvai, încearcă să forțeze ușa ca să ajungă la vatman
Șoferul din BMW, supărat că a fost lovit de tramvai, încearcă să forțeze ușa ca să ajungă la vatman Foto: captură TV

Un şofer care nu respecta nicio regulă de circulaţie şi sfida pasagerii dintr-un tramvai l-a scos din minţi pe un vatman. Cu mașina așezată pe șine la semafor, șoferul a blocat calea tramvaiului, iar când s-a dat verde, a început să frâneze brusc și repetat, pentru a-l obliga pe vatman să frâneze la rândul lui. Doar că acesta nu a mai oprit la un moment dat și i-a dat o lecție teribilistului din trafic. Din păcate, cu aceeași monedă.

În imaginile surprinse de camera de bord a tramvaiului, se observă cum, înainte de intersecția de la Piața Coșbuc, o mașină intră pe linia de tramvai și rămâne pe șine și la semafor. În momentul în care tramvaiul are verde și dă să plece, șoferul continuă să blocheze linia. Supărat, vatmanul începe să-l claxoneze insistent pentru a-i elibera drumul. Într-un final, șoferul pornește, dar frânează după nici doi metri, iar tramvaiul intră intenţionat în el.

Vatmanul claxonează și înaintează puțin. BMW-ul pornește, dar se oprește după 2 metri. „Bă, da' ești....Uită-te aici, bă...” - se aude spunând vatmanul.

În cele din urmă, șoferul eliberează linia, oprește și coboară. Se uită la spatele mașinii, observă bara îndoită și se îndreaptă spre tramvai pentru a-i cere socoteală vatmanului:

„Bă!”.  Și dă cu pumnul în tramvai. „Ce faci?”

Vatmanul: Eu fac bine, tu ce faci?

Coboară și o fata din mașină: Bă, tu ești nebun?

Vatman: Dă-te la o parte!

Șofer: Unde să mă dau la o parte?

Vatman: Ce cauți pe linie? Pleacă de-aici! Își bate joc, pune frână, pleacă. Ne jucăm. Hai că mergem la Poliție, bine? Ia-ți mașina de aici, că iar intru în tine!

Apoi, ambele vehicule se pun în mișcare. Tramvaiul își continuă drumul până în stație, iar șoferul ajunge și el acolo, după ce oprește, pentru a încerca să discute cu vatmanul:

- Tu ai intrat în mine!

- Ce cauți pe linie? Bă, tu știi regulile de circulație?

Șoferul încearcă să tragă de ușa de tramvai pentru a intra la șofer.

Tramvaiul și mașina pornesc, din nou, iar vatmanul oprește în stația următoare pentru a aștepta echipajul de poliție chemat de un călător. Șoferul încearcă și el să tragă pe dreapta, dar, neavând unde să parcheze, renunță și se îndepărtează.

Între timp, vatmanul raportează incidentul către reprezentanții Societății de Transport București.

Director STB: „De nescuzat o astfel de atitudine”

Contactat de Digi24, directorul STB condamnă gestul vatmanului, care acum ar putea fi bun de plată pentru paguba produsă mașinii pe care a lovit-o.

„S-a întâmplat un incident regretabil, în care vatmanul nostru a reacționat disproporționat față de o încălcare a regulilor de circulație și din partea conducătorului autoturismului. Va fi, bănuiesc, sancționat, va fi cercetat disciplinar. Se poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă”, a declarat Andrei Creci, directorul STB.

„Șoferilor le recomand să nu se grăbească, iar vatmanilor n-am ce să le recomand pentru că au în fișa postului să fie atenți și calmi. Ei n-au de ce să se grăbească, pentru că au un traseu prestabilit, au niște timpi pe care trebuie să-i respecte. Nu trebuie să ajungă nici mai târziu, dar nici mai devreme. Așa că nu au de ce să se grăbească și este de nescuzat o astfel de atitudine”, a mai spus directorul STB.

Șoferul implicat în incident a fost sancționat de polițiști: a rămas fără permis pentru o lună și a primit o amendă de 2.230 de lei.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Suma uriașă reținută drept CASS pensionarilor cu pensia între 4.000 și 5.000 lei. Cum ar putea recupera banii?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...