Un român şi-a uitat soția într-o parcare din Ungaria, fără telefon mobil, bani sau documente

Data actualizării: Data publicării:
uitata-pe-autostrada-politia-ungara

Nu e banc şi, cu siguranţă, nu e nici o postare de pe vreun site de bacuri. Un bărbat din România şi-a uitat pur şi simplu soţia într-o parcare din Ungaria, scrie ebihoreanul.ro.

Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliţie din Judeţul Somogy, întâmplarea s-a petrecut chiar miercuri, 21 februarie, într-o parcare de pe autostrada M5, în apropierea oraşului Szeged. Soţul a condus apoi mai multe sute de kilometri, convins fiind că partenera sa de viaţă se află în maşină. Abia într-un târziu și-a dat seama că nu e așa. Ce a urmat e o întreagă aventură.

„Bărbatul se deplasa, împreună cu familia, către Italia, iar atunci când au oprit într-o parcare, pentru a merge la toaletă, nu a văzut când soţia sa s-a dus la baie. Întrucât a crezut că aceasta doarme pe bancheta din spate, a pornit din nou la drum. Femeia nu avea la ea telefonul mobil, nici banii, nici documentele personale, astfel că a pornit după familie cu autostopul. A ajuns până în localitatea Balatonkeresztúr, la peste 300 de kilometri de locul de parcare, şi a cerut ajutorul poliţiei într-o benzinărie. Între timp bărbatul observase lipsa soţei şi luase legătura cu Ambasada României în Ungaria”, scrie MTI.

Până la urmă, finalul a fost fericit, cu sprijinul ambasadei şi al poliţiei. Familia s-a reîntâlnit la biroul din Fonyód al poliţiei autostrăzilor, aproape de benzinăria la care ajunsese femeia, apoi şi-au continuat călătoria.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce faci în București în weekendul 13-15 martie 2026. Concerte, festival, expoziții și idei pentru trei zile...
Digi FM
Kylie Minogue are 57 de ani, dar nu pare că a trecut de 30. Tonică, șic și misterioasă, la Paris
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Giulia Anghelescu, sinceră despre intervențiile estetice: „Multă lume mă întreabă ce mi-am făcut la față”
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Misterele unuia dintre cele mai controversate evenimente ale secolului XX. Moartea lui Kennedy, încă o...
Newsweek
900.000 pensionari au pensii sub 1.300 lei, în timp ce 500.000 primesc peste 5.000 lei. Care e Topul județelor
Digi FM
„Nu înțelegem ce s-a întâmplat”. Tragedie fără margini într-o familie, după ce o mamă și-a ucis copiii și s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănânci sardine la conservă în mod regulat. Iată ce spun nutriționiștii
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026