VIDEO. Stâlpi în mijlocul străzii, cratere pline cu apă și trotuare neterminate. Cum arată străzile dintr-un oraș de lângă București

Data actualizării: Data publicării:
strada
Stâlpi în mijlocul străzii, cratere pline cu apă și trotuare neterminate în Bragadiru. Foto: Captură video

Cratere pline cu apă, stâlpi în mijlocul străzii și trotuare neterminate. Așa arată două străzi din orașul Bragadiru de lângă București. În fiecare an facem slalom printre noroaie, se plâng oamenii. Primarul nou ales spune că știe de probleme și a început să ia măsuri.

Noroi, cratere pline cu apă și un peisaj dezolant printre blocurile recent ridicate. Este peisajul dintr-un oraș aflat chiar lângă Capitală.

Corina Matlinschi - jurnalist Digi24: Suntem la doar câțiva kilometri de București, în orașul Bragadiru, chiar dacă nu pare. Pe strada Diamantului este plin de gropi și patru stâlpi îi provoacă pe șoferi într-o cursă cu obstacole.

Culmea e, că pe stâlpi există indicatoare de limitare a vitezei cu cel mult 30 de km/h. Pe o porțiune de drum pe care șoferii nu schimbă viteza a întâia.

Șofer: E dezastru. Stâlpii pe jumătatea drumului, drumul e terminat, numai gropi.

Situația este așa de câțiva ani, spun oamenii care locuiesc în zonă și care au ajuns să facă haz de necaz.

-Păi nu se vede mamă? Aici avem broaște, în spatele dvs avem pești și mai încolo avem, nu știu, tot niște orătănii de baltă.
-De cât timp e strada așa?
-Păi eu sunt de prin 2007 și așa este strada de când mă știu.
-Avem de toate, nu ne plângem.

În oraș, oamenii trebuie să aibă cizmele de schimb la ei, în timp ce își duc copiii în brațe printre cratere și noroaie.

-E greu, e foarte greu, sunt niște cratere. În fiecare zi mergem după frățior și trecem prin craterele astea.

-Nu se poate, copiii nu pot să meargă la școală că e plin de mizerie până sus! 

Trotuar ca la Bragadiru: din noroi în noroi

La câteva străzi distanță, unde este asfalt, autoritățile au inventat un nou concept de trotuar : care începe din noroi și se termină în noroi.

-Deci trotuarul vorbește de la sine, bucata de trotuar, bine el spune foarte mult și despre cei care l-au făcut. S-ar putea să mai întâlniți, că nu e singurul. Presupun că e noul model din Bragadiru.

-Nu sunt gândite cu cap, din păcate.

-Mi se pare cam inutil, pentru că nu ajută cu nimic pentru că practic duc la nimic.

Trei trotuarele care duc nicăieri sau unul pe care abia pot trece oamenii. Sunt singurele soluții pentru pietoni pe toată strada. 

Corina Matlinschi - jurnalist Digi24: Și pe aici pietonii trebuie să facă un exercițiu de echilibristică, din metru în metru sunt fie copaci, fie semne de circulație. Trebuie să le ocolească, dar să nu ajungă nici în stradă.

Autoritățile locale știu de cele două situații. Primarul spune însă că abia a venit în funcție. Proiectul cu trotuare e doar la început. Au fost turnate fix cât au înălțat trecerile de pietoni, pentru ca șoferii să reducă viteza. Vrea să le continue pe toată lungimea străzii după ce rezolvă cu expropierile. Iar în cazul stâlpilor din mijlocul drumului e optimist că vor mai rămâne acolo... doar vreo câteva luni.

Gabriel Lupulescu - primarul orașului Bragadiru:  Am făcut referat și ni s-a aprobat demontarea acestor stâlpi pe sub pământ.

Până la sfârșitul anului 2022, cele două străzi ar urma să fie modernizate.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri