VIDEO. Un drum din județul Botoșani a fost asfaltat doar în dreptul casei unui consilier local

Data publicării:
ASFALTCASA

În satul Cătămărăşti a fost asfaltat un drum pe o lungime de doar 82 de metri, exact în faţa casei unui consilier local. Localnicii refuză să creadă că este vorba de o coincidenţă.

„Nu-i normal, ori facem pentru toți drum, ori nu mai facem deloc”, spune un localnic.

Consilierul susţine că nu are nicio vină, iar primarul comunei îi dă dreptate.

Parcă eu sunt vinovat că locuiesc aici? Nici nu trebuia să-mi pună, că dacă știam că iese scandal, refuzam, dar sufereau şi ceilalţi oameni care-s de bună-credință”, spune Constantin Grigoroșcuță, consilier local în comuna Mihai Eminescu.

Există un proiect care nu poate fi modificat, proiectul a fost respectat. Întâmplător s-a nimerit domnul consilier acolo. Toate drumurile din comună vor fi asfaltate şi betonate, doar că nu se poate azi, mâine, poimâine”, susține Aneta Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu.

Pentru modernizarea întregii rețele stradale a comunei Mihai Eminescu ar fi nevoie de 40 de milioane de lei, doar că din bugetul pe anul 2015 nu a fost alocat pentru acest capitol nici măcar un leu.

Bucata de drum a făcut parte dintr-un proiect prin care au fost asfaltate, pe tronsoane cu lungimi între 750 şi 80 de metri, drumuri în cele trei sate ale comunei Mihai Eminescu. În total, cinci kilometri de asfalt, plătiţi cu 3 milioane de lei din bugetul de anul trecut.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...