Stoltenberg: NATO poate aduce forţe suplimentare în regiunea Mării Negre, la sol şi pe mare, dacă este necesar

Data publicării:
Jens Stoltenberg gesticulează la summit-ul NATO de la Madrid
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Foto: Profimedia Images

Ţările NATO au căzut de acord şi au pus în aplicare o prezenţă aliată crescută în regiunea Mării Negre chiar începând din 2014, după anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia, a declarat marţi secretarul general Jens Stoltenberg, precizând că Alianța și-a sporit și mai mult prezenţa înainte şi după ziua începerii invaziei ruse în Ucraina.

„Când ne-am dat seama, în toamna trecută, că Rusia plănuieşte o invazie la scară mare a Ucrainei, am crescut prezenţa în regiunea Mării Negre. Am fost şi eu la baza Mihail Kogălniceanu din România, cred că în luna februarie, şi am văzut cum SUA şi aliaţii au adus mai multe trupe. Acum, Franţa conduce un grup de luptă şi s-a trecut de la patru la opt grupuri de luptă (în Polonia, Estonia, Letonia, Lituania plus Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria - n.r.). Înainte şi după ziua invaziei, am crescut prezenţa noastră în mod semnificativ, cu diverse tipuri de capacităţi şi am luat decizii importante din partea tuturor aliaţilor, ca şi la Madrid, pentru a ne creşte prezenţa, pentru a dedica trupe, echipamente prepoziţionate şi o combinaţie a unei prezenţe înaintate, a unor echipamente prerepoziţionate şi a unor trupe special alocate, astfel încât prezenţa noastră în regiunea Mării Negre să fie mai solidă. Lucrăm la detaliile multora dintre aceste decizii, dar deja s-au petrecut multe din aceste lucruri. Vreau să mai subliniez şi faptul că, fiind pregătiţi pentru invazie, chiar în dimineaţa invaziei, am activat planurile de apărare. Comandamentul Aliat Suprem a primit autoritatea de a deplasa forţe în această regiune atunci când este nevoie şi asta s-a făcut şi până acum în mare măsură, dar dacă este necesar pot fi aduse forţe suplimentare la sol şi pe mare”, a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor de externe din NATO, găzduită de Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Grupul de luptă al NATO din România, la nivel de batalion, dar care poate fi crescut - în caz de necesitate - la nivel de brigadă, are baza la Cincu şi comandamentul său este asigurat de Franţa.

Miercuri, în a doua zi a reuniunii ministeriale a NATO de la Bucureşti, vor avea loc o sesiune a Consiliului Nord-Atlantic cu Finlanda şi Suedia, ţări invitate să adere la organizaţie. Ulterior, se va desfăşura o sesiune în care se vor alătura discuţiilor şi şefii diplomaţiilor din Bosnia, Georgia şi Republica Moldova, ţări partenere ale Alianţei Nord-Atlantice.

Citește și: Stoltenberg, după prima zi a summitului de la București: NATO nu e parte a războiului, dar va sprijini Ucraina oricât va fi nevoie

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri