Tánczos Barna anunță că în următoarea ședință de Guvern va fi aprobată OUG pentru împușcarea urșilor

Data actualizării: Data publicării:
urs in padure
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, a anunțat miercuri că a fost finalizat proiectul de Ordonanță de Urgență privind intervenția imediată în localitățile unde apar urși. Potrivit minstrului, proiectul ar urma să fie adoptat în următoarea ședință de Guvern.

Tánczos Barna a precizat că proiectul este gata și că documentul a fost modificat la solicitarea unor instituții.

„Proiectul de Ordonanță de Urgență care permite intervenția imediată în localitățile unde se semnalează prezența urșilor a fost finalizat. Azi am modificat textul proiectului în așa fel încât acesta conține propunerile Ministerului de Interne, respectiv a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Am eliminat toate obstacolele legale și de interpretare, astfel încât Guvernul va adopta proiectul de Ordonanță de Urgență în următoarea ședință de guvern”, a anunțat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Actul normativ reglementează modul de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra cetățenilor și bunurilor acestora în intravilanul localităților prin capturare/relocare sau extragerea prin împușcare sau eutanasiere.

Potrivit inițiatorilor, scopul principal al actului normativ este ocrotirea unor valori esențiale: viața și integritatea corporală a persoanei, sănătatea și securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică și privată a persoanelor juridice și fizice. Documentul a fost realizat în funcție de prevederile europene și de datele statistice. Proiectul definește mai mulți termeni, modalitățile de intervenție și componența echipelor de intrevenție.

Echipele vor fi formate din reprezentantul Primăriei, medicul veterinar, jandarmi și personalul tehnic de specialitate din partea gestionarului fondului forestier. Membrii echipei vor lua deciziile prin majoritate simplă, iar intervențiile vor fi graduale, a explicat ministrul Mediului.

Îndepărtarea de urs - prima soluție. Împușcarea - cea din urmă soluție

Îndepărtarea trebuie să fie prima soluție, tranchilizarea și relocarea sunt următoarele soluții, iar împușcarea sau extragerea prin eutanasiere reprezintă ultima soluție. Ministrul Tanczos Barna a mai spus că ultima soluție se aplică doar dacă soluțiile anterioare au dat greș, iar exemplarul constituie un risc real și iminent la siguranța cetățenilor, dacă pune în pericol echipa de intervenție sau dacă animalul este rănit.

Puii vor fi duși în centre de reabilitare pe cheltuiala Ministerului Mediului, iar eutanasierea sau împușcarea vor fi făcute de gestionari sau de Garda Forestieră. Trofeele astfel obținute vor rămâne în proprietatea statului.

Intervențiile se fac prin sistemul 112 și doar în intravilan.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India