Tăriceanu: Ne furăm singuri căciula dacă avem impresia că școala online funcționează. Să decidă autoritățile locale, nu Guvernul!

Data actualizării: Data publicării:
tableta copil scoala online
Autoritățile locale pot achiziționa cam 500.000 tablete pentru elevi, spune Ludovic Orban. Sursa foto: Getty Images

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cere ca decizia privind modul în care vor fi reluate cursurile în luna septembrie să aparțină autorităților locale. „Eu cred că ne furăm singuri căciula dacă avem impresia că școala online chiar funcționează”, spune Tăriceanu.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, scrie că Guvernul Orban este recunoscut ca având „calitatea de a fi luat prin surprindere”.

„A fost luat prin surprindere de coronavirus în condițiile în care în alte țări europene erau deja zeci de mii de infectați. A fost luat prin surprindere de criza economică. A fost luat prin surprindere de încetarea stării de urgență și s-a trezit complet lipsit de legislația necesară. Și exemplele pot continua. Deci, nu ar trebui să fim deloc mirați dacă vor fi complet surprinși că vine septembrie și începe școala”, a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

Acesta spune că a solicitat Parlamentului o dezbatere serioasă pe acest subiect, deschiderea din toamnă a școlilor, dar că nu a primit un răspuns la solicitarea lui.  

Am văzut fanteziile pe care le propun guvernanții: 50% școală online, 50% prezență fizică, ore de 30 de minute și pauze de 20 de minute etc. Eu cred că ne furăm singuri căciula dacă avem impresia că școala online chiar funcționează. Pe lângă faptul că peste jumătate din copii nu au acces la tablete sau internet știm acum că nici cadrele didactice nu au reușit să facă o tranziție reușită la acest sistem de învățământ”, a mai scris liderul ALDE.

Acesta crede că decizia privind modul de funcționare a școlilor trebuie descentralizată.

Eu cred că decizia privind modul în care se va desfășura din toamnă școala trebuie luată din mâna guvernului și mutată la nivelul comunităților locale. Ne-am lămurit acum că virusul nu are o răspândire uniformă. Am văzut că sunt localități sau județe în care gradul de infectare este foarte mic și unde interzicerea deschiderii școlii nu are prea mult sens. Cred că această decizie trebuie luată de autoritățile locale în consultare cu părinții, elevii și medicii. Cred că nu este deloc deplasat ca după această dezbatere să poată fi organizate referendumuri locale acolo unde nu se conturează o majoritate în favoarea unei soluții. Eu am încredere că autoritățile locale sunt mult mai adaptate la nevoile comunităților și pot lua decizii care să ducă la începerea școlilor în condiții optime. Cred că ele pot găsi spații suplimentare pentru a avea clase cu un număr mai mic de elevi. Cred că pot găsi personal suplimentar, chiar suplinitori, care să poată supraveghea mai bine copiii”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

El crede că menținerea deciziei privind deschiderea școlilor în mâinile guvernului Orban „este o garanție că vom avea o nouă generație de sacrificiu, că sunt mari șanse ca ai noștri copii să piardă contactul cu cartea cu urmări dramatice pentru ei”.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Maşinile care se vor impozita triplu. Se aplică regula 'poluatorul plăteşte' din 2026
Digi FM
Două femei s-au luat la bătaie la Târgul de Crăciun din Craiova. Imaginile sunt virale: „Doar e la...
Pro FM
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se...
Film Now
Cei mai bogați actori din universul Marvel. Starul care conduce detașat clasamentul
Adevarul
România în fața unor crize profunde: „Am luat un medicament de răceală, deși pacientul are cancer avansat”
Newsweek
Guvernul, anunț despre pensiile militare. Crește vârsta de pensionare, pensia - înghețată. Probleme la salarii
Digi FM
Când se deschide Târgul de Crăciun București în 2025. Cel mai mare va fi în Piata Constituției
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Momentul când un urs apare pe un patinoar, deschis recent pentru localnici: „A vrut să-l încerce pentru noi”...
Film Now
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu...
UTV
Ilona Brezoianu a născut. Actrița și soțul ei, Andrei, au un băiețel perfect sănătos