Tribunalul Gorj, precizări după decizia de a trimite un bărbat condamnat pentru pornografie infantilă să muncească la un liceu

Data actualizării: Data publicării:
avocatul poporului ciocanel facebook

Tribunalul Gorj vine cu precizări după apariția în presă a deciziei unui judecător al instituției de a trimite un bărbat condamnat pentru pornografie infantilă să presteze muncă în folosul comunității la un liceu.

Purtătorul de cuvânt al tribunalului arată într-un comunicat că această decizie a fost luată conform legii și este motivată de faptul că în localitatea de domiciliu a bărbatului nu există decât două „entități” unde acesta poate lucra: liceul și primăria din comună.

Comunicatul Tribunalului Gorj:

„Urmare a articolului difuzat de dumneavoastră la data de 18 februarie 2020 referitor la decizia luată de o instanţă a Tribunalului Gorj prin care un bărbat care a distribuit online imagini pornografice cu copii a fost condamnat la muncă într-un liceu, pentru corecta informare a opiniei publice, transmitem următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, în situația în care se dispune suspendarea executării pedepsei, instanţa este obligată să stabilească prestarea muncii neremunerate sens în care, conform prevederilor art. 93 alin. 4 Cod penal, consultă informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate.

Totodată, conform prevederilor art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa are obligația să indice două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă nerernunerată în folosul comunităţii, după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune. Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele doua instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate.

Aşa cum se poate observa din tabelul publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei la rubrica „Baza instituţiilor comunitare”, singurele două entități din comuna Bîlteni, judeţul Gorj, unde putea fi prestată munca în folosul comunităţii sunt Primăria Bîlteni şi Liceul Tehnologic Bîlteni.

În concluzie instanţa era obliată să dispună prestarea muncii în folosul comunității la cele două instituții din comuna Bîlteni.

Prin prezentele precizări vă solicităm să ne sprijiniţi ca opinia publică dă fie corect informată cu privire la activitatea instituţiei noastre.

Purtător de cuvânt, Ioana Mălăescu”

Tribunalul Gorj l-a condamnat pe bărbatul judecat pentru pornografie infantilă în formă continuată la doi ani de închisoare cu suspendare și l-a trimis să muncească la un liceu sau la primărie. Decizia nu este definitivă.

Bărbatul este acuzat că ar fi distribuit peste 400 de filmulețe pornografice cu copii, pe internet, în perioada 2016-2019. Copiii care apar în imagini au vârste cuprinse între 2 şi 14 ani.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri