Video Turist călcat intenționat cu ATV-ul de paznicii pârtiei Toplița. De la ce a pornit conflictul

Data publicării:
Un turist este calcat intentionat cu ATV-ul de paznicii partiei Toplita dupa un conflict cu instructorul de schi

Un turist a fost călcat intentionat cu ATV-ul de paznicii pârtiei de la Topliţa, judetul Harghita. Totul a inceput după ce tânărul a avut o altercatie cu instructorul de schi. Paznicii i-au sărit în ajutor instructorului și l-au agresat.

„Eu când am ajuns la baza pârtiei ca să urc înapoi, domnul mi-a spus „Pune mâna aici”. Am pus mâna acolo și am zburat cu tot cu ăsta până nu am mai putut să mă țin și am căzut. M-am dus înapoi la domnul și i-am zis că "Mie nu mi se pare normal cum îți faci meseria. Mie trebuie să-mi spui exact ce am de făcut". Domnul mi-a spus să plec. I-am spus că nu plec din moment ce eu am plătit intrarea respectivă. Nu mi se pare corect ca eu să plec în condițiile în care el nu și-a făcut datoria. Deci nu este vina mea.

A venit domnul de la turnicheți și au început amândoi să mă lovească cu pumnii și cu picioarele. Apoi au mai venit două persoane cu un ATV, vedeți pe filmare, au ajuns acolo și m-au aruncat peste gard, iar schiurile le-au aruncat peste celălalt gard, cu tot cu bețe. Am sunat la 112 pentru că nu mi s-a părut corect să fiu lovit. În momentul în care poliția trebuia să apară, cei doi de pe ATV Au vrut să plece”, este mărturia victimei.

Oamenii legii desfășoară cercetări în acest caz.

„Am discutat cu polițiștii de acolo, avem niște oameni competenți care se ocupă de acest caz și s-au sesizat din oficiu cu privire la svârșirea infracțiunii de lovire. În situația dată este clar, desfășurăm cercetări, invcestigații, vom stabili ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat și în funcție de ceea ce vom constata vom lua măsurile legale care se impun și vom propune soluție legală prin Parchet pentru că deja am întocmit un dosar de cercetare penală în cauză. Avem persoane audiate, acte procedurale îndeplinite și continuăm pe acest segment procedural să clarificăm ce s-a întâmplat și apoi să luăm măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Filip Gheorghe.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...