Un avion MApN va transporta pacientul cu arsuri grave către Belgia

Data actualizării: Data publicării:
avion militar
Un avion militar va transporta spre Belgia pacientul cu arsuri grave electrocutat în Constanța, după o săptămână în care trei spitale românești nu i-au putut acorda tratamentul necesar iar un transport aerian SMURD a eșuat. Foto: Agerpres Foto/ Silviu Matei

Un avion al MApN este programat vineri dimineață, de la ora 08.00, pentru transportul pacientului cu arsuri grave care necesită îngrijiri în Belgia. Acest lucru se va întâmpla după opt zile în care bărbatul cu arsuri pe mai mult de 50% din suprafața corpului a stat în trei spitale din România, fără să primească îngrijire necesare iar un avion SMURD a trebuit să se întoarcă din drum după o defecțiune. Soția pacientului, Mihaela Ganea, a declarat la Digi24 prin ce a trecut joi și reacția la anunțul reîntoarcerii lui.

DSU i-a transmis soției pacientului, Mihaela Ganea, că transportul aerian va depinde de condițiile meteorologice de vineri dimineață.

“M-au sunat de la DSU să-mi spune că domnul Arafat a vorbit la Ministerul Apărării Naționale. Se pare că va zbura un avion militar, cu mențiunea că suntem în funcție de vreme.

Eu sper că vremea va ține cu noi și Dumnezeu va ține cu noi, și va ajunge acolo unde trebuie.

Astăzi am făcut o criză de isterie în momentul în care mi s-a spus, pentru că am picat nervos. Nu m-am gândit o clipă că se poate întâmpla asta. Dimineață eram atât de entuziasmată că în sfârșit pleacă și o să ajungă. Eram aproape de ora 15.00 când știam că într-un fel sau altul sunt aproape de Belgia. Când m-au sunat să-mi spună că se întorc, m-a șocat.

Nu există altă variantă.

Am înțeles motivul. Problema este că am ajuns azi, după atâtea zile, în situația asta. Disperarea mea asta era”, a afirmat Mihaela Ganea.

Aceasta a precizat că personalul de la Spitalul Floreasca, care l-a preluat din nou pe pacient, i-a comunicat că analizele soțului, cele cu care a venit, sunt “ok”.

„A fost intubat pe drum de către cei care au venit de la SMURD pentru comfortul lui, nu pentru că ar fi avut nevoie de medicație. Este în stare stabilă. Au făcut protocolul, i-au făcut analize”, a spus Mihaela Ganea.

Avionul care urma să ducă în Belgia pacientul din Constanța care a suferit arsuri grave s-a întors joi din drum. Zborul a fost anulat din cauza ninsorii, iar, astăzi, după ce în sfârșit a decolat spre Belgia, aeronava a suferit o defecțiune, iar piloții au hotărât să revină la București.

Pacientul a suferit arsuri grave după ce a fost electrocutat la Constanța, iar ulterior a fost transportat la Iași cu elicopterul. De o săptămână aștepta să fie transferat în Belgia pentru a primi îngrijiri necesare.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri