Video Un medic de familie își refuză pacienții care nu se vaccinează: E dreptul lor, dar așa fac dovada că nu au încredere în mine

medic vaccinare
Medicul Cătălin Petrencic s-a vaccinat împotriva Covid și a postat public imaginea. Foto: Facebook/ Cătălin Petrencic

Un medic de familie anunță că renunță la pacienții care nu se vaccinează împotriva coronavirusului. Doctorul Cătălin Petrencic are și un argument legal în favoarea sa, care spune că "asigurații au obligația să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului". Acesta a declarat la Digi24 că el și asistentul său lucrează într-un cabinet de la țară și au făcut dovada că au încredere deplină în acest vaccin. 

"Cei mai mulți vor să se vaccineze, dar am și pacienți care refuză vaccinarea. Pentru că se apropie etapa a doua de vaccinare și pentru că am mulți pacienți cronici peste 65 de ani, am început pe cei care s-au prezentat la cabinet să-i întreb cum vor proceda, dacă se vor vaccina sau nu. Vineri am avut 19 persoane, 10 au spus da, 2 nu și 7 că se mai gândesc. Astăzi am avut o discuție mai aprinsă cu o pacientă cronică, cu mai multe boli, care mi-a spus clar că ea nu se vaccinează. De aici mi-a venit această idee, mi se pare anormal ca un pacient înscris la mine cu asemenea comorbitități să aibă asemenea reacție. Până acum venea, lua rețeta, o consultam, urma indicațiile și acum spune nu la o întrebare, știind că eu m-am vaccinat în urmă cu o săptămână", a explicat doctorul. 

Acesta a precizat că lucrează într-un cabinet de la țară și imediat după ce s-a vaccinat și-a dorit să facă dovada că are încredere deplină în acest vaccin, tocmai pentru a-și îndemna pacienții să-i urmeze exemplul.

"Eu sunt medic la țară, cabinetul este la țară, la 30 de kilometri de Oltenița, 40 de Călărași, 70 de kilometri de București. Am postat pe pagina mea de Facebook informația că m-am vaccinat, fotografie din timpul vaccinării și eu și asistentul, am făcut dovada că am încredere deplină în acest vaccin. Un argument mai puternic nu știu dacă pot aduce în fața unui pacient în a garanta vaccinarea", susține Cătălin Petrencic.

Oamenii trebuie să realizeze că nu ne jucăm, că situația este una dură și nu există altă soluție la momentul actual pentru a încerca să revenim la viața de dinainte, a mai spus medicul, într-o intervenție la Digi24.

"Pentru că situația este foarte dură, oamenii trebuie să realizeze că nu ne jucăm. De un an de zile, ne-am schimbat viața, felul de a fi, relațiile comportamentul și văd că nu se conștientizează acest lucru. Poate începe să li se pară normal să umble cu mască sau consideră boala mai puțin gravă. La momentul actual nu există altă soluție, nu există medicament", a conchis acesta.

Ce prevede legea privind obligația asiguraților în sistemul de sănătate

Conform art 231, alin e), din Legea 95/2006, asigurații au obligatia "să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului". Doctorul a anunțat public, potrivit acestui articol de lege, că va refuza să mai trateze pacienții înscriși pe lista sa de medic de familie care nu vor să se vaccineze.

"Este de neacceptat să continui colaborarea cu pacienții care nu cred în recomandările pe care le fac. Persoanele care refuză vaccinarea, dreptul lor, fac dovadă că nu au încredere în mine, în ceea ce spun, în ceea ce le recomand să facă. În cei 33 de ani de practică am vaccinat mii de persoane, am făcut zeci de mii de inoculări și nu am avut reacții adverse decât foarte puține și minore. Cred în vaccinuri, chiar și în cele nou apărute sau schimbate în acești ani. Vaccinarea a reprezentat pentru mine partea cea mai importantă a activității de prevenție. În toți acești ani am avut o singură persoană care a refuzat vaccinarea celui de-al doilea copil și i-am cerut să-i ia fișa și să se mute la alt medic. Ceea ce a și făcut", a fost mesajul adresat pacienților de doctorul Cătălin Petrencic.

Editor : Alexandra Andronie

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate