Galerie Foto Un pompier din Botoșani a câștigat cursa de 220 de kilometri "Ultra Bolivia Race", una dintre cele mai dificile din lume

Data publicării:
Iulian rotariu
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani / Facebook

Pompierul Iulian Rotariu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, care a câştigat ultra-maratonul organizat în Anzii Cordilieri, în Bolivia, a stabilit un nou record al competiţiei, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU, Dorina Lupu.

Potrivit acesteia, Iulian Rotariu a obţinut un timp cu 1h 32' 17" mai bun decât câştigătorul ediţiei din 2018 a "Ultra Bolivia Race", scrie Agerpres.

"Colegul nostru, plutonierul adjutant Iulian Rotariu, nu doar că a câştigat al patrulea titlu mondial la cele mai dificile ultra-maratoane din lume, el este şi deţinătorul unui nou record în Bolivia. După cele şapte etape în care a parcurs 220 de kilometri şi un efort susţinut, Iulian Rotariu a reuşit să se claseze pe locul I, cu un timp total de 23 de ore, 32 de minute şi 30 secunde. Rezultatul este de apreciat în condiţiile în care Ultra Bolivia Race a reprezentat cel mai greu concurs de anduranţă la care a participat, vreodată, Iulian Rotariu", a afirmat Dorina Lupu.

Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani / Facebook
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani / Facebook

"Fiecare rugăciune a fost auzită. Fiecare îmbrăţişare a fost atinsă. A fost cea mai grea competiţie. Fără aer e foarte greu. La asta s-a adăugat diferenţa de temperatură zi-noapte de peste 30 grade, efortul depus. Toate la peste 4.000 de metri altitudine. Vă rog frumos ţineţi minte: nu Iulian Rotariu a câştigat cursa Ultra Bolivia Race, ci copiii cu autism din Botoşani! Vă mulţumesc frumos!", a transmis Iulian Rotariu prin intermediul reprezentanţilor ISU Botoşani.

Organizată de Canal Aventure, cursa "Ultra Bolivia Race" s-a desfăşurat în perioada 20 - 26 septembrie la o altitudine de peste 4.000 de metri. Distanţa de 220 de kilometri a fost parcursă în şapte etape. Startul s-a dat de la Salinas, la 550 kilometri Sud de La Paz, iar în a treia zi a competiţiei concurenţii au ajuns în inima sălbaticului Altiplano, un platou alpin din munţii Anzii Cordilieri, cel mai mare platou alpin de pe Terra după platoul Tibetului, iar ultimele două etape ale cursei s-au derula în cel mai mare deşert sărat din lume, lângă creasta Anzilor. Fiind vorba de o cursă auto-susţinută, fiecare concurent a trebuit să aibă în rucsac echipamentele obligatorii, alimentele, dar şi obiectele personale, pentru că nopţile au fost petrecute în corturi.

De altfel, încă din startul competiţiei, Iulian Rotariu s-a poziţionat pe primul loc între cei 14 concurenţi şi a condus cursa din prima şi până în ultima etapă.

"Prin modul în care a abordat competiţia, Iulian Rotariu nu le-a lăsat nicio şansă celorlalţi competitori, el detaşându-se în fiecare zi de ceilalţi concurenţi. Doar doi dintre adversari au reuşit de două ori să ţină ritmul cu pompierul botoşănean. În cea de-a patra zi a cursei, botoşăneanul a trecut linia de sosire împreună cu francezul Cherif Nadt-Saada, iar în etapa a şasea a încheiat cei 42 de kilometri umăr la umăr cu germanul Sacha Gramm. În rest, Iulian Rotariu a fost mereu primul, plasându-se pe locul I în clasamentul general", a precizat Dorina Lupu.

Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, Iulian Rotariu a început să alerge în urmă cu aproape 12 ani, când a ajuns la spital cu fiul său şi, pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Ulterior, el a început să participe la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, al cărui angajat este din 2007. După numai câteva curse, reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism l-au rugat să-i reprezinte în competiţii, iar din acel moment a început să participe la cursele internaţionale, încercând să dovedească tuturor că limitele pot fi depăşite.

Şi la această competiţie Iulian Rotariu a alegat în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism Botoşani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri