Casa de modă „Chanel”, acuzată că exploatează tradiția australiană

Data publicării:
CHANEL

O dispută recentă mai puțin obișnuită are în centrul ei simbolul bumerangului. Faimoasa casă de modă Chanel este acuzată că și-ar fi apropriat cultural tradiția australiană a bumerangului, după ce a lansat o variantă a cunoscutei arme de vânătoare purtând sigla brand-ului franțuzesc.

Este negru, lucios, fabricat din rășină, respectă în detaliu forma „strămoșului” său australian, are în mijloc cei doi ”C” intersectați din marca Chanel și costă 1.500 de dolari. Trend de ultimă oră în rândul consumatorilor de modă, bumerangul Chanel este unul dintre cele patru accesorii care compun „colecția sportivă de lux” a casei de modă, potrivit Time.

Bumerangul, una dintre cele mai vechi arme de vânătoare făcută de mâna omului, este un simbol important al moștenirii aborigene din Australia. „Când mă gândesc la cultura aborigenă, mă gândesc @chanel”, se arată într-un mesaj ironic postat pe Twitter de scriitoarea și activista Nayuka Gorrie. „Am decis să fac economii pe trei ani ca să mă pot conecta cu cultura mea via Chanel”, a mai scris Gorrie.

Discutând cu jurnaliștii de la The Guardian, Nathan Sentance, managerul unui proiect indigen din cadrul Muzeului Australiei, a spus că bumerangul Chanel costă aproape cât 10% din venitul anual al indigenilor australieni.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Chanel au declarat că „respectă toate culturile și regretă că unele persoane s-au simțit ofensate”.

Conceptul de apropriere culturală este folosit în general în sens negativ și se referă la violarea proprietății intelectuale a unei culturi prin împrumutarea în scopuri comerciale a unor elemente de identitate culturală. Antropologii definesc aproprierea culturală  în termenii unei lupte de dominație colonială simbolică: o cultură dominantă copiază elementele unei culturi minore și le folosește în afara contextului cultural originar. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...