Delta Neajlovului, în flăcări. Incendiul de vegetație ar fi fost provocat de un foc lăsat nesupravegheat

Data publicării:
flăcări pe un câmp
În locurile în care nu s-a putut realiza accesul cu autospecialele, pompierii au folosit atomizoare, vermorele şi lopeţi pentru a stinge flăcările. Sursa foto: ISU Giurgiu

Un incendiu care a izbucnit duminică în Delta Neajlovului, din cauza unui foc nepăzit, s-a extins din cauza vegetației uscate și vântului pe aproape 40 de hectare. Flăcările au fost stinse după aproximativ 11 ore, a informat luni dimineaţa ISU Giurgiu, transmite Agerpres.

"Au ars păpuriş, trestie şi lăstariş, pe o suprafaţă de circa 40 de hectare. Pompierii au reuşit să protejeze din calea flăcărilor pădurea, lanurile de porumb şi de floarea soarelui. Întreaga zonă afectată a fost monitorizată până în această dimineaţă, în jurul orei 3,30. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber, lăsat nesupravegheat", a precizat ISU Giurgiu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pompierii au intervenit încă de duminică după-amiaza pentru stingerea incendiului de vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş în localitatea Mihai Bravu.

Incendiul se manifesta în mai multe focare, în apropierea pădurii şi a culturilor agricole, arderea fiind întreţinută de vânt.

În locurile în care nu s-a putut realiza accesul cu autospecialele, pompierii au folosit atomizoare, vermorele şi lopeţi pentru a stinge flăcările.

La faţa locului au acţionat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, Staţiei Colibaşi, Detaşamentului Giurgiu şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Pompierii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Pensie mai mică după recalculare. Un pensionar rămâne fără 1.000 lei pe an. Specialiștii explică de ce
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă