Doi copii cu vârste de 1 an și 3 ani au murit după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu

Data actualizării: Data publicării:
incendiu
Doi copii au fost găsiți morți în casă, după ce locuința le-a fost mistuită de un incendiu

Tragedie în Suceava. Doi copii au fost găsiți morți în casă, în urma unui incendiu violent. Locuința era construită în mare parte din lemn, așa că a ars ca o torță.

ACTUALIZARE 14.40 Incendiul izbucnit joi la o casă din localitatea Voitinel, în care au murit doi copii, a fost generat de jarul căzut din sobă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit ISU, victimele incendiului sunt un băieţel de trei ani şi cinci luni şi o fetiţă de un an şi două luni, care erau în casă în momentul izbucnirii flăcărilor.

"Cel mai probabil, locuinţa s-a aprins din cauza jarului sau a scânteilor căzute din sistemul de încălzire, mai precis o sobă cu acumulare de căldură", a transmis ISU.

Știre inițială: Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi.

”Incendiu la o casă de locuit, în localitatea Voitinel. Intervin pompierii militari şi civili pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor. Flăcările se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp şi au afectat o casă de locuit şi o anexă, construcţii majoritare din lemn”, a transmis, joi, ISU Suceava.

Pompierii au fost avertizaţi că în interior este posibil să fi fost surpprinşi doi copii.

”Din nefericire, pompierii militari au identificat în interiorul locuinţei pe cei doi copii, decedaţi”, au mai transmis pompierii.

Aceştia lucrează pentru lichidarea incendiului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...