Previziuni sumbre privind creșterea porcilor în România. Ar trebui urmat exemplul Spaniei?

Data actualizării: Data publicării:
porci
Foto: Gulliver/GettyImages

Sunt aproape 800 de focare de pestă porcină în zece județe din țară - 11 fiind în exploatații comerciale, iar peste 120.000 de porci au fost deja sacrificați pentru a se evita răspândirea bolii, a anunțat zilele trecute președintele ANSVSA. „Este cea mai gravă boală a animalelor de după al Doilea Război Mondial”, a subliniat Geronimo Răducu Brănescu. Specialiștii din domeniu nu au însă vești prea bune cu privire la creșterea pocilor în România. Ei au dat exemplele altor țări și au atras atenția că trebuie luată o decizie politică la nivel înalt.

Comisia Europeană a avertizat România încă din februarie 2017 că nu ia măsuri concrete pentru prevenirea izbucnirii pestei porcine africane. În loc să întețească măsurile de combatere a Pestei Porcine Africane, ANSVSA le-a redus. Pagubele produse de incompetența conducerii ANSVSA sunt estimate la peste 3 miliarde de euro. Digi24 a intrat în posesia unui raport de control efectuat în ianuarie-februarie 2017, de către Comisia Europeană prin Direcția Generală de Sănătate și Siguranța Alimentară, în care autoritățile române au fost avertizate cu 16 luni înainte de izbucnirea pestei porcine africane că nu iau măsuri concrete pentru prevenirea acestei boli.

Preşedintele ANSVSA a prezentat, miercuri, ultimele măsuri pe care specialiştii le-au propus pentru a limita efectele epidemiei de pestă porcină africană. Potrivit acestuia, s-a recomandat menţinerea filtrelor rutiere pentru a depista tentativele de a scoate din perimetru animale bolnave sau produse provenind de la acestea. S-a mai propus scoaterea filtrelor dezinfectoare rutiere şi menţinerea acestora doar în exploataţile afectate. De asemenea, se menţine recomandarea pentru păstrarea avizului sanitar interjudeţean.

Sorin Minea, președinte Romalimenta, a declarat la Jurnalul de seară, de la Digi24, că reacția din România este „paradoxală”.

Medicul veterinar creează un plan, dar el trebuie aplicat de clasa politică, care ar trebui în ultima ceas să facă un pact de neagresiune, să ia o decizie comună. Dacă urmează în continuare alarmarea oamenilor s-ar putea ca pagubele să ajungă la miliarde de euro și creșterea porcului în România să dispară pentru următorii 20 de ani”, a spus Minea.

El a adăugat că România are un specific în creșterea porcilor față de alte țări din Europa: „un număr imens de porci în gospodăriile populației”.

Decizia radicală a Olandei și exemplul Spaniei

Cele mai multe cazuri (de pestă porcină, n.red.) nu sunt în ferme, sunt la acești porci. În alte țări sunt în ferme și sunt mai ușor de stăpânit. În loc să rezolvăm, noi am inflamat. La început s-a spus că nu-i adevărat, nu e pestă porcină africană, este o minciună. După aceea s-a spus că ne-a fost adusă, după aceea că se urmărește distrugerea României. Toate acestea n-au nicio legătură cu realitatea. Pesta porcină africană există în Europa de vreo 50 de ani, în Spania și Portugalia, acum vreo cinci ani a ajuns în țările baltice și în Ucraina. Era imposibil să oprești pesta porcină. Nemții s-au pregătit să o primească peste vreo doi ani. Toată Europa știe că va veni. Măsurile care se iau sunt specifice fiecărei țări, în România trebuie să alegem o măsură adecvată pentru noi”, a adăugat președintele Romalimenta.

Singurele țări care au fost în situația noastră, cu porci foarte mulți la populație, au fost Spania și Portugalia. În Olanda, când a apărut pesta porcină, s-a luat o decizie pe care eu o consider bună: au făcut socoteala cât se pierde și au omorât toți porcii, au făcut dezinfecție și stau foarte bine la ora asta. În Spania a durat 32 de ani. Aveau aceeași problemă ca noi, foarte mulți porci la populație”, a mai spus Sorin Minea.

El a afirmat că pesta porcină africană are o mare 'calitate': virusul nu provoacă anticorpi, deci nu se poate produce un vaccin.

Spaniolii au ajuns la concluzia că au o singură șansă, creșterea porcului în curți să dispară! I-au despăgubit pe oameni, le-au spus că le vor da porci de Crăciun, au executat toți porcii și au scăpat. Portughezii au procedat la fel. Nu spun că așa trebuie să se facă în România, dar părerea mea e că este singura soluție”, a adăugat el.

Președintele Romalimenta a subliniat că politicienii trebuie să decidă dacă România alege să crească porci în sistem industrial sau să se chinuie zeci de ani cu pesta porcină africană.

Citiți și CE a avertizat România de pesta porcină africană în februarie 2017. ANSVSA a redus măsurile, în loc să le înăsprească

Pe de altă parte, Nicolae Ciuleac, directorul general al Carniprod Tulcea, fermă care a fost nevoită să sacrifice toți cei 48.000 de porci, a spus la Digi24 că decizia a fost una care l-a demoralizat și la decapitalizat.

Decizia a fost imperativă, că trebuiesc distruși. O să continui doar cu procesarea, aduc carne de unde mai găsesc din țară. Mai există carne, dar este periculos, pentru că nu se știe ce se întâmplă a doua zi și iar e potopul. Trebuie să luăm din surse mai sigure”, a spus el.

Nicolae Ciuleac a mai spus că, după ce s-a verificat și dovedit o probă cu pestă porcină africană „s-a oprit tot”.

Tot am aruncat, tot ce a fost în fabrică, absolut tot. Am dezinfectat tot de mai multe ori, porci nu mai avem nici unul, asta este. Perspectiva nu prea este promițătoare. Boala nu știu cum o să evolueze, nu știu cât timp va dura până când se va putea ține din nou porci”, a precizat directorul Carniprod Tulcea.

Despre metoda aplicată de Spania timp de 32 de ani, Ciuleac a spus că nu e prea bună și, la fel ca Sorin Minea, directorul Carniprod a spus că trebuie luată o hotărâre decisivă la nivel înalt.

Comisia Europeană a avertizat România încă din februarie 2017 că nu ia măsuri concrete pentru prevenirea izbucnirii pestei porcine africane. În loc să întețească măsurile de combatere a Pestei Porcine Africane, ANSVSA le-a redus. Pagubele produse de incompetența conducerii ANSVSA sunt estimate la peste 3 miliarde de euro. Digi24 a intrat în posesia unui raport de control efectuat în ianuarie-februarie 2017, de către Comisia Europeană prin Direcția Generală de Sănătate și Siguranța Alimentară, în care autoritățile române au fost avertizate cu 16 luni înainte de izbucnirea pestei porcine africane că nu iau măsuri concrete pentru prevenirea acestei boli.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri