Sari la conținut

Fabrică farmaceutică amenajată cu fonduri europene în grădina casei

Fondurile europene i-au ajutat pe un farmacist din Maramureș și pe soția lui să-şi împlinească un vis mai vechi. Cei doi au deschis, chiar în grădina casei, o fabrică de produse farmaceutice, cu o investiție totală de peste 120 de mii de euro. De trei ani, soții Țibuleac prepară, după rețete proprii, 20 de produse din plante medicinale. Vedetele sunt însă preparatele din apă minerală salină de la Ocna Şugatag, staţiune recunoscută pentru apele sale tămăduitoare.

După 8 ani de experiență în domeniul plantelor medicinale preparate într-un mic laborator, în 2012 soții Țibuleac și-au dorit să ducă afacerea lor naturistă la următorul nivel. Asta cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile.

"Posibilitățile noastre erau limitate, visurile erau multe. A fost o luptă grea pentru că au fost foarte multe hârtii de întocmit, drumuri, dar am reușit", povesteşte Cristina Țibuleac, proprietara fabricii.

Cei doi soţi au construit o fabrică modernă de aproape 220 de metri pătrați, pe care au dotat-o cu aparatură performantă. Investiția totală s-a ridicat la peste 120 de mii de euro, din care 85% au provenit de la Uniunea Europeană.

"Ne-am lărgit atât gama de produse, cât și spațiile de producție accesând fonduri și finalizând, în 2015, o unitate de producție care conține 2 fluxuri tehnologice, respectiv semi-solide și lichide", spune Gheorghe Țibuleac, proprietarul fabricii.

Astăzi soții Țibuleac prepară, după retețe proprii, 20 de produse farmaceutice din plante medicinale: de la creme, emulsii, loțiuni până la tincturi și spray-uri.

"Gălbenele - care sunt foarte bune cicatrizante, tătăneasa, folosim foarte mult acea rădăcină de untul pământului, tamus communis", explică Gheorghe Țibuleac.

Vedetele sunt preparatele pe bază de apă minerală salină, provenită chiar din acviferul stațiunii balneoclimaterice Ocna Șugatag.

"Oamenii vin la stațiune pentru băi și și-ar dori, atunci când merg acasă, să continue într-un oarecare fel tratamentul pe care l-au început", susţine Cristina Țibuleac.

"Că a făcut această făbricuță pe bani europeni este extraordinar. Ceea ce face este formidabil pentru localitate și pentru țară", este de părere Mihai Ivaszuk, primarul comunei Ocna Șugatag.

"- Sunt oameni cumsecade.
- Produsele lor le-ați încercat?
- Da, mereu cumpăr de aici. Și sunt mulțumită", spune o clientă.

"Eu sunt foarte multumită că aici găsim tot felul de produse din plante și eu mă gândesc că medicina naturistă e mult mai bună decât cea chimicală."

Preparatele naturale se vând în toată țara cu prețuri cuprinse între 3 și 18 lei. În 2017, mica fabrică din Maramureș a avut la o cifră de afaceri de 123 de mii de euro.

Pe viitor gama de produse pe bază de apă minerală salină va fi extinsă, spun soții antreprenori. Cu atât mai mult cu cât, numai anul trecut, peste 30 de mii de turiști au ajuns în stațiunea Ocna Șugatag pentru tratamentul cu apă sărată.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Pe aceeași temă