Proiectul de lege care loveşte în antreprenorii de bună-credinţă

Data actualizării: Data publicării:
oameni de afaceri birou sedinta shutterstock_374127247

Firmele cu datorii la stat nu vor mai putea să apeleze în orice condiţii la insolvenţă atunci când au probleme financiare. Un proiect de modificare a legii insolvenţei le interzice acest lucru dacă au mai mult de 50% din datorie către stat. Propusă cu scopul de a nu mai permite insolvenţele frauduloase, legea va produce însă şi victime colaterale: antreprenorii de bună-credinţă, avertizează specialiştii.

Autorităţile vor să se asigure că datornicii au într-adevăr probleme şi nu caută doar să se sustragă de la plata taxelor. Aşa că numai firmele cu mai puţin de jumătate din datorii către stat vor putea să ceară insolvenţa. Prevederea este însă criticată.

Gabriel Biriş, avocat: „Vine ANAF-ul, îţi emite o decizie, nu poţi s-o suspenzi în instanţă, din diverse motive, îţi blochează conturile, te-a omorât. Nu te mai poţi proteja de asta timp de 3-4 ani cât te judeci până obţii o hotărâre definitivă”.

O altă noutate a proiectului, contestată şi ea de specialişti, este că statul poate să preia acţiuni la firma datornică, în contul restanţei.

Iancu Guda, preşedintele analiştilor financiar din România: „Statul român în calitate de creditor fiscal poate execută activele companiei, ori ca şi acţionar este ultimul la masa credală şi şansele să mai recupereze ceva sunt foarte mici”.

Legea deschide calea unor interpretări, pentru că nu există criterii pentru a alege la ce firme va deveni statul acţionar.

Iancu Guda, preşedintele analiştilor financiar din România: „Aceasta permite persoanelor decizionale din instituţia responsabilă, AVAS sau care vor fi în viitor, să fie subiectivă, discreţionară”.

Oficialii de la Finanţe susţin însă că legea va ajuta statul să mai recupereze o parte din restanţe.

Eugen Teodorovici: „Sunt 63 de miliarde de lei în această zonă, de insolvenţă, faliment. Reorganizare - avem cam 28 de mii de firme în situaţia asta, cam 1000 şi ceva sunt în regorganizare. 6 mii şi ceva sunt în observare de ani de zile. Multe acumulează încă datorii peste momentul de intrare în insolvenţă, peste momentul de angajare de plată faţă de bugetul de stat. Este un comportament incorent pentru mediul de afaceri corect. Este şi un ajutor de stat mascat pe care statul îl permite cu bună ştiinţă”.

Proiectul aşteaptă aprobarea Guvernului, însă practicienii în insolvenţă spun că nu i-a consultat nimeni până acum, pe această temă.

Adrian Vascu, preşedintele Uniunii Profesiilor Liberale din România: „În această echipă nu pot lipsi profesioniştii care o aplică. Ştiu sigur că UNPIR sau chiar ANEVAR au un punct de vedere pe care vor să-l adauge şi vor într-adevăr să contribuie la îmbunătăţirea legii insolvenţei”.

În primele şapte luni ale acestui an, peste 5.200 de firme au intrat în insolvenţă, iar 20% dintre cazuri au fost în Bucureşti.

FOTO: shutterstock

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri