BUSINESS CLUB. Petrom vrea să vândă benzinării, Gazprom vrea să cumpere

Data publicării:
pompa de alimentare benzina benzinarie-1

Cinci companii petroliere s-au arătat interesate să cumpere cele 100 de benzinării pe care Petrom le scoate la vânzare, spun surse din piață citate de Economica.net. Petrom nu a confirmat nimic oficial, însă în raportul său pe 2013. compania vorbea despre un plan de optimizare a rețelei de benzinării, care ar putea consta în vânzarea stațiilor neprofitabile.

În acest moment, Petrom are 545 de benzinarii în România, unele dintre ele sub marca OMV. În ultimii ani, cota lor de piață a scăzut de la 42% la 34%. Iar în prima jumătate a anului, vânzările benzinăriilor Petrom au scăzut cu 7%, îndeosebi din cauza supraaccizei de 7 cenți pe litru, în condițiile în care întreaga piață a scăzut cu doar 2,9%.

Vânzarea de carburanți nu este cea mai profitabilă afacere a Petrom. Extracția aduce cele mai mari câștiguri companiei.

Unul dintre jucătorii care s-au arătat interesați să cumpere benzinării Petrom în România este Gazprom. În utimii ani s-a vehiculat de mai multe ori că rușii ar vrea să cumpere aproximativ 100 de benzinării Petrom. Și, cu toate că Petrom a dezmințit aceste zvonuri, sunt semne vizibile că au existat negocieri. În primăvară, Sorina Balțatu, directorul pe România al NIS, divizia sârbă a Gazprom, declara în martie: „În ceea ce privește negocierile pentru achiziția de stații, ne-am exprimat disponibilitatea față de Petrom, dacă vor avea dorința să-și reorganizeze portofoliul, fiind cea mai mare companie petroliera din țară, cu cel mai mare număr de benzinarii. Ne-au răspuns că în acest moment își reorganizează portofoliul”.

Practic, cei de la Gazprom au fost invitați sa facă o ofertă. 100 de benzinării ar costa în principiu 100 de milioane de euro. Asta daca nu este inclus în preț și potențialul lor de dezvoltare. Și, dacă Petrom ar bate palma cu rușii, ar mai avea doar 445 de benzinării, cu doar 50 mai multe decât Rompetrol. Iar mai jos în clasament, Gazprom ar avea 100 de benzinării în plus pe lângă cele 16 deschise. Ar deveni al 5-lea jucător din piața.

Cei de la Gazprom și-au fixat ca obiectiv să ajungă la o cotă de piață de 10% în România până la finele anului viitor. Asta în vreme ce, în raportul lor pe anul trecut, cei de la Petrom au anunțat că până în 2021 ponderea rafinării și benzinăriilor în afacerile companiei să scadă de la 27% la 20%. Petrom se va concentra în perioada următoare pe explorarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze, îndeosebi pe cele din Marea Neagră, unde lucrează împreună cu americanii de la Exxon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri