Sari la conținut

Cât de ”vătămător” este să lucrezi la Guvern. Spor de 404 lei pe lună pentru angajații acestuia

Majoritatea angajaților de la Guvern primesc sporuri care i-ar face invidioși nu numai pe angajații din mediul privat, ci și pe mulți alți angajați ai statului. Astfel la instituțiile Guvernului să acordă sporuri de ”condiții vătămătoare”, pentru ”direcție specială”, deconturi pentru cheltuieli de cazare, pentru deplasarea la domiciliu, etc, potrivit Economica.net, unde pot fi găsite mai multe informații.

Cel mai mare spor primit de salariaţii aparatului de lucru al Executivului e încasat de trei demnitari din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Fiecare dintre aceştia încasează lunar o indemnizaţie de 3.683 lei pentru participare la lucrările şedinţelor unor comisii.

Această indemnizaţie reprezintă jumătate din indemnizaţia lunară a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.). Indemnizaţia preşedintelui A.N.R.P. se ridică la 7.366 lei pe lună.

Cea mai mare diurnă plătită în luna aprilie în cadrul aparatului de lucru al Executivului a fost acordată unui demnitar detaşat din sistemul justiţiei. Acesta a beneficiat în luna aprilie de diurnă de 5.782 lei.  

Majoritatea salariaţilor din aparatul de lucru al Executivului beneficiază de spor de condiţii vătămătoare. Salariaţii Corpului de Control al Premierului şi cei ai Secretariatului General al Guvernului  (SGG) încasează cei mai mulţi bani pentru că lucrează în condiţii vătămătoare. În medie, 406 lei a primit în mai 2016 fiecare dintre cei 54 de salariaţi ai Corpului de Control al Premierului, beneficiari ai acestui spor, în timp ce SGG a plătit, în medie, 404 lei în aprilie 2016 pentru fiecare dintre cei 442 de angajaţi beneficiari ai sporului de condiţii vătămătoare. 

Cele mai puţine sporuri încasate de angajaţii din aparatul de lucru al Executivului sunt primite de salariaţii Departamentului pentru Lupta Antifraudă şi de cei ai Corpului de Control al Premierului. Aceştia primesc doar spor pentru condiţii vătămătoare şi, când e cazul, li se decontează cheltuielile de deplasare în interes de serviciu în ţară şi străinătate.Cele mai multe sporuri din cadrul aparatului de lucru al Executivului sunt primite de salariaţii Secretariatului General al Guvernului. 

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale