Sari la conținut

Codul Fiscal vine cu o nouă contribuție la pensii

Mai exact, este vorba despre cei care sunt şi angajaţi, şi persoane fizice autorizate. Proiectul noului Cod Fiscal prevede că aceştia vor avea obligaţia să plătească pentru fondul de pensii un procent de 10,5% din veniturile obţinute în afara salariului.

Specialiştii IT sunt principalii vizaţi de noua contribuţie la pensii. Cei mai mulţi dintre ei sunt înregistraţi ca persoane fizice autorizate şi obţin venituri substanţiale din proiectele independente sau din colaborări cu marile firme. Asta, în timp ce salariile înregistrate în cărţile lor de muncă pot fi de nivel mediu.Este o împovărare extra faţă de ce era până acum şi nu văd utilitatea acestei contribuţii suplimentare, din moment ce deja angajatorul plăteşte deja contribuţia pentru angajat către sistemul de pensii”, a declarat Andra Haraga, specialist în IT. 

Potrivit noului Cod Fiscal, salariații care au venituri suplimentare ca PFA trebuie să achite şi pentru acestea contribuţia inviduală la fondul de pensii, de 10,5% din venitul suplimentar net. În acest moment plătesc doar contribuţia pentru sănătate, de 5,5%, şi impozitul pe venit, de 16%.

„O suprataxare ar reprezenta pentru ei un imbold de a părăsi ţara pentru alte zone care sunt mai prietenoase: Olanda, Irlanda şi SUA”, a explicat Voicu Oprean, directorul unei firme de IT. Angajaţii marilor firme din domeniul IT beneficiază în acest moment de o serie de facilităţi, cea mai importantă fiind aceea că sunt scutiţi de plata impozitului pe venit.

În acest sector sunt înregistrate 14.000 de persoane fizice autorizate care acoperă 30% din totalul forţei de muncă din IT, potrivit Institutului Naţional de Statistică. 

Intenţia declarată a guvernanţilor este de a lărgi baza de aplicare a contribuţiei de pensii asupra tuturor veniturilor de natură PFA”, a spus Angela Roşca, specialist fiscal. 

Contribuţiile la sănătate şi la pensie sunt plafonate la nivelul celor datorate pentru un venit de cinci salarii medii pe economie. Asta înseamnă că persoanele fizice autorizate vor plăti o contribuţie maximă la pensie de aproape 16.000 de lei pe an.

Etichete: PFA cod fiscal , cod fiscal contribuție români , pfa cod fiscal taxe , taxe cod fiscal

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale