Compania de Drumuri montează separatoare pe DN1

Data publicării:
separatoare dn1

Angajații Companiei de Drumuri încep să instaleze separatoare de sens din beton și metal pe pasajului din dreptul centrului comercial din zona Băneasa. Aici este locul unde, în urmă cu trei săptămâni, a avut loc un grav accident de circulație în care o femeie de 35 de ani și-a pierdut viața. Accidentul s-a petrecut în urma coliziunii cu un autoturism venit din sens opus și care a sărit cu ușurință trotuarul care separă cele două sensuri de benzi. În această zonă se circulă cu viteză mare, iar DN1 are pe această porțiune trei benzi pe sens.

În total vor fi montate separatoare pe aproape cinci kilometri din DN1, practic de la ieșirea din pasajul subteran din zona Băneasa și până aproape de pasajul care traversează centura Capitalei, la intrarea în Otopeni.

Potrivit șefilor de la Compania de Drumuri, astfel de separatoare vor fi montate și pe alte drumuri naționale care au câte două benzi pe sens. În luna aprilie a fos semnat un contract cu o firmă pentru montarea acestor separatoare, un contract de peste 51 de milioane de lei, care se va întinde pe o perioadă de doi ani.

Angajații de la drumuri vor începe să instaleze aceste separatoare abia după ora 11, după ce circulația spre și dinspre Capitală să se mai domolească, deoarece vor trebui să blocheze câte o bandă pe fiecare sens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este cea mai veche religie din lume. Este practicată și în zilele noastre
Digi FM
Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului. Ce tradiții se respectă și ce este bine să faci în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi...
Newsweek
Bolojan a semnat pentru un nou beneficiu la pensie. Ce bani primești să mergi la tratament? În care stațiuni?
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...