Soarta Șantierului Naval 2 Mai, decisă de guvernul Dăncilă. Ministerul Economiei a preluat pachetul majoritar de acțiuni

Data actualizării: Data publicării:
santier vamal mangalia

Preluarea de către Ministerul Economiei a pachetului majoritar de acţiuni la Şantierul Naval Mangalia reprezintă o "reuşită importantă" a statului român, a declarat, marţi, premierul Viorica Dăncilă.

"Aş vrea să subliniez preluarea de către Ministerul Economiei a pachetului majoritar de acţiuni la Şantierul Naval Mangalia. Este o reuşită importantă a statului român pentru că permite control asupra unui obiectiv industrial de importanţă strategică la Marea Neagră. Pentru prima dată în ultimii 28 de ani, statul român a preluat controlul asupra unui obiectiv strategic industrial.

Parteneriatul dintre Ministerul Economiei, prin Şantierul Naval 2 Mai, şi grupul olandez Damen va revitaliza activitatea şantierului şi va face posibil ca la Mangalia să se realizeze produse importante, nave cu valoare adăugată mare care produc un plus şi pentru economia locală şi pentru economia naţională şi care permit, de asemenea, integrarea pe orizontală a altor operatori economici din România", a afirmat prim-ministrul, în debutul şedinţei Guvernului.

Ministerul Economiei a anunţat luni că a finalizat tranzacţia în urma căreia preia pachetul majoritar de 51% la şantierul DMHI Mangalia.

Ministerul Economiei, prin şantierul Naval 2 Mai Mangalia SA, devine acţionar majoritar cu 51% din acţiuni, în timp ce partenerul olandez, Damen Shipyards Group, va deţine 49% şi va prelua controlul operaţional. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri