S-a înființat Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România
Foto: Gulliver/Getty Images
Principalii producători de medicamente cu facilităţi de producţie în România anunţă înfiinţarea Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România –PRIMER- organizaţie profesională independentă care îşi propune să conlucreze pentru ca România să devină un hub european al producţiei de medicamente, spre beneficiul pacienţilor şi al economiei româneşti.
Foto: Gulliver/Getty Images
“România are o tradiţie îndelungată în industria farmaceutică, iar contribuţia pe care fabricile de medicamente din România, indiferent de capital, o au la dezvoltarea economică este esenţială pentru evoluţia noastră că stat European modern,” a declarat Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER”. “Sectorul manufacturierii produselor farmaceutice este strategic, plăteşte taxe şi impozite în România, a creat mii de locuri de muncă pentru personal de înalta calificare şi asigură medicamente esenţiale pentru români, în ciuda unui mediu concurenţial care îi este potrivnic şi în care nu găseşte niciun sprijin din partea autorităţilor. Medicamentul “Made în România” este respectat în peste 100 de ţări în care este exportat, mai puţin în ţară lui de origine”, a adăugat Damian.
Obiectivele imediate ale PRIMER sunt:
-O revizuire a taxei clawback care să ţină cont de interesele economice ale României şi care să ajute producătorii locali şi potenţiali investitori să poată beneficia de un mediu concurenţial corect. Această înseamnă implementarea de la 1 iulie 2017 a formulei de clawback diferenţiat Plx 425/2014 care este blocată în Parlament de peste 3 ani şi, începând cu 2018, trecerea la taxa clawback zero pentru medicamentele generice, care nu sunt răspunzătoare pentru creşterea costurilor din sistemul de sănătate.
Modificări urgente în metodologia de calcul a preţurilor care să aibă în vedere excluderea prevederilor ambigue legate de patent şi care să permită aprobarea şi includerea în maximum 30 de zile în catalogul naţional (Canamed) a preţurilor pentru medicamentele generice;
Adoptarea unor facilităţi fiscale pentru achiziţia de licenţe de fabricaţie şi echipamente de producţie şi a unor facilităţi comerciale de genul celor din din Legea 150/2016, care să asigure prezenţa unui minim de medicamente fabricate în România pe canelele comerciale, având în vedere că producţia locală poate facilita accesul fără obstacole a pacienţilor la o gama largă de medicamente de prima nevoie.
PRIMER cere autorităţilor să lanseze de urgenţă consultări cu producătorii industriali de medicamente din România pentru identificarea măsurilor care să oprească criza închiderii fabricilor de medicamente şi a dispariţiei medicamentelor şi care să aducă această industrie dintr-o cenuşereasă a economiei într-un factor de dezvoltare economică accelerată.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 15 fabrici de medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, SLAVIA PHARM, ZENTIVA, TERAPIA, VIM SPECTRUM.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.