Sari la conținut

Sorin Stoicescu: Fondul Proprietatea s-a împotrivit investițiilor la Aeroportul Otopeni

Fondului îi era teamă că dacă aeroportul ar fi cheltuit banii pe investiții nu ar mai fi primit dividende care să le distribuie ulterior acționarilor, spune Sorin Stoicescu, fost președinte al CA Aeroport Otopeni al cărui nume apare în raportul negativ al Corpului de Control al prim-ministrului privind compania.

Sorin Stoicescu, persoană cu o bogată experiență în zona aviației civile și militare a negat în ceea ce îl privește neregulile la numirea sa în fruntea CA al Aeroportului însă a apreciat că celelalte probleme din raport ”sunt grave”.

”Raportul este aiurit. Toate aceste probleme se cunosc de foarte mult timp, au mai fost și alte rapoarte (...) eu am participat la selecție, am fost numit cu semnătura ministrului Transporturilor. Acolo spune ca m-a numit AGA. Eu pot pune la dispoziția publicului toate documetnele”, spune el.

Cât privește problemele semnalate de raport, privind starea deplorabilă a pistelor de aterizare, lipsa investițiilor, asocierile aeroportului cu diferite companii semnate pe ochi frumoși, Sorin Stoicescu acceptă că sunt ”grave”. ”N-am știut de salarii. Nimeni nu știa. Acestea trebuie rezolvate, trebuie dați bani înapoi”, spune el. Pistele mă interesează, investitițile nu s-au făcut. Aveam reprezentantul Fondului Proprietatea (Adrian Cighi – n.red.), mereu era pe invers, nu voia sa facă investișii pentru că i se micșorau lui dividentele”, acuză Stoicescu. Fondul Proprietatea deține 20% din acțiunile Companiei Aeroporturi București calitate în care are dreptul să numească un reprezentant în conducerea companiei.