Demisii-surpriză la vârful TAROM. Demetriade și Pascariu pleacă din companie

Data publicării:
tarom mediafax

ACTUALIZARE ORA 17.30 Ședința Consiliului de Administrație, unde erau așteptate schimbările anunțate, s-a amânat, cel mai probabil pentru săptămâna viitoare.

_________________

Au fost destui care se aşteptau ca directorul general Cristian Heizmann să plece din fruntea companiei. Îi fuseseră luate o parte din atribuţii pentru a fi date directorului executiv Nicolae Demetriade. Acum, însă, Demetriade este cel care a decis să plece atât din funcția de director executiv, cât și din cea de membru CA.

De asemenea, Dan Pascariu va fi şi el înlocuit din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Acestuia i s-a cerut demisia, dar a refuzat să şi-o dea. Înlocuirea va avea loc în această după-amiază când, la TAROM, are loc Adunarea Generală a Acţionarilor.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a confirmat schimbările de la TAROM şi spune că era nevoie de aceastea pentru binele companiei.

Nicolae Demetriade invocă aplicarea prevederilor ordonanţei privind managementul privat la Tarom, afirmând că aceasta a fost „o iluzie”.

„Aplicarea OUG 109/2011 a fost doar o iluzie”, a declarat Demetriade pentru Mediafax.

Întrebat dacă a demisionat doar din funcţia de director executiv sau şi din Consiliul de Administraţie, Demetriade a răspuns: „Din toate”.

Demisiile vin după ce directorul general, belgianul Christian Heinzmann, a reușit să își prelungească contractul. El ar fi trebuit să plece din fruntea companiei la mijlocul lunii noiembrie.

Stelian Muscalu, realizator Business Club, analizează tensiunile apărute în compania TAROM

Nicolae Demetriade a fost numit la conducerea TAROM în luna iunie, în urma unor certuri dintre directorul general și Consiliul de Administratie. Nicolae Demetriade a preluat o parte din atribuţiile directorului general.

TAROM este prima companie de stat unde a fost instalat manager privat.

TAROM a încheiat primul semestru cu pierderi de 63 milioane lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumătate a anului trecut. Venituri operaţionale au atins 534 milioane lei, faţă de 498 milioane lei la jumătatea anului trecut.

Planul de management, aprobat de Consiliul de Administraţie în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 şi 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane ei.

Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68 la sută în acest an la 75 la sută în 2016.

Christian Heinzmann, care are peste 20 de ani experienţă în aviaţie, spunea, la jumătatea lunii septembrie, că o companie românească e mai dificil de condus decât una din Albania sau Bangladesh, și aceasta cu atât mai mult cu cât firma aparține statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa din care se pleacă din ce în ce mai mult. Şi românii sunt în fruntea europenilor care...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Trei generații ale familiei Baniciu, împreună! Fiul Anei Baniciu l-a văzut pentru prima dată pe bunicul său...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...