China resimte efectele secundare ale sancțiunilor occidentale impuse Rusiei. Investitorii străini își pierd încrederea în Beijing

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și Xi Jinping ciocnesc paharele de șampanie
Efectele secundare ale sancțiunilor impuse Rusiei ar putea să se răsfrângă și asupra companiilor și băncilor chineze, în timp ce creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie și alimente va reduce cererea pentru bunuri și servicii din China în țară și în străinătate. Foto: Profimedia Images

Încrederea investitorilor străini în abilitatea Chinei de a naviga un labirint tot mai complicat de provocări care vin atât de pe plan intern, cât și din cauza apropierii președintelui Xi Jinping de Vladimir Putin, se află într-o scădere vertiginoasă, în condițiile în care Occidentul continuă să impună sancțiuni economice pentru a izola Rusia de restul lumii. În timp ce războiul din Ucraina a tulburat piețele de pretutindeni, prăbușirea economică a Chinei este deosebit de vicioasă și tot mai greu de stăpânit, informează Reuters.

Erorile politice și diplomatice acumulate de-a lungul timpului au distrus evaluările companiilor chineze cotate la bursă. Deși oficialii au intrat tardiv în acțiune miercuri pentru a oferi măsuri economice de redresare, China se va strădui din greu să-i liniștească pe investitori.

La închiderea de marți a burselor din China, valorile de referință interne au fost cele mai slabe din lume cu excepția Rusiei.

Bursele continentale au scăzut cu mai mult de 2 trilioane de dolari de la începutul anului, conform datelor Refinitiv. Cele mai mari companii monitorizate de CPI300 au scăzut cu o cincime, în timp ce indicele Hang Seng China Enterprises a scăzut la nivelul din 2008. Comercianții autohtoni se îndepărtează chiar și de industriile susținute de guvern, cum ar fi domeniul apărării.

Investitorii străini își pierd încrederea în piețele Chinei
Investitorii sunt îngrijorați de posibilitatea ca firmele chineze să fie scoase de pe bursele americane. Foto: Profimedia Images

La New York, favoritul de altădată al burselor, Alibaba, care s-a tranzacționat cândva la peste 300 de dolari pe acțiune, a scăzut aproape de valoarea sa IPO („oferta publică inițială”) de 68 de dolari. La fel au pățit și alte companii din China.

Această situație este în mare parte provocată de propriile politici ale guvernului de la Beijing. În timp ce piețele financiare din China au mai cunoscut crize de instabilitate – în 2008, 2015 și, din nou, în 2018 – cea mai recentă vânzare de active în masă vine într-un moment în care dependența națiunii de capitalul global nu a fost niciodată mai mare.

China resimte efectele secundare ale sancțiunilor impuse Rusiei. Moneda națională, la cea mai mică valoare față de dolar din ultimii doi ani

Pierderea încrederii investitorilor la nivel mondial vine într-un moment crucial pentru elita de la Beijing. În toamna acestui an, Partidul Comunist va anunța o schimbare a oficialilor care conduc țara – un proces ce are loc o dată la 5 ani. Este de așteptat ca Xi să-și extindă mandatul ca șef al partidului și să-și instaleze aliați în poziții cheie, în timp ce premierul Li Keqiang va renunța la rolul său în conducerea Chinei.

Aproape 4,5 trilioane de dolari au fost acum șterse din valoarea acțiunilor din China continentală și Hong Kong. Moneda națională a cunoscut cea mai mare depreciere față de dolar din ultimii doi ani și nu există prea multe semne că încrederea investitorilor în bursele din China va reveni prea curând.

Este posibil ca decizia președintelui Xi Jinping de a se apropia de Rusia să-l fi încurajat pe Vladimir Putin să atace Ucraina. Xi și-a întărit legăturile cu Rusia, așa cum se evidenția într-o declarație comună extraordinară făcută împreună cu Vladimir Putin, cu puțin timp înainte de invazie. Cei doi lideri au precizat că s-au aliat împotriva Occidentului, declarând că prietenia dintre cele două națiuni nu are nicio limită.

Putin-Xi
Este posibil ca decizia președintelui Xi Jinping de a se apropia de Rusia să-l fi încurajat pe Vladimir Putin să atace Ucraina. Xi și-a întărit legăturile cu Rusia, așa cum se evidenția într-o declarație comună extraordinară făcută împreună cu Vladimir Putin, cu puțin timp înainte de invazie. Foto: Profimedia Images

Efectele secundare ale sancțiunilor impuse Rusiei ar putea să se răsfrângă și asupra companiilor și băncilor chineze, în timp ce creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie și alimente va reduce cererea pentru bunuri și servicii din China în țară și în străinătate.

Războiul din Ucraina sporește riscul ca firmele din China să devină ținta sancțiunilor occidentale, în cazul în care companiile chineze vor continua să investească în sectorul energetic al Rusiei. Firmele chineze sunt tot mai aproape de a fi eliminate de be bursele americane.

În timp ce sancțiunile au cântărit mai mult asupra activelor rusești, piețele din China sunt cele care contează mai mult la nivel global. Piața bursieră a Rusiei era evaluată la 781 de miliarde de dolari la începutul anului, în comparație cu 19 trilioane de dolari pentru bursele din China continentală și din Hong Kong.

Firmele chineze reprezintă aproape o treime din indicele MSCI Emerging Markets, față de mai puțin de 4% pentru firmele din Rusia. Criza de încredere a investitorilor este o provocare pentru autoritatea lui Xi, mai ales într-un an în care intenționează să-și consolideze al treilea mandat ca președinte.

Citește și: Două mari puteri din Asia refuză să condamne atacul Rusiei asupra Ucrainei. De ce riscă să fie acuzate de complicitate (analiză CNN)

Campania de eliminare a riscului financiar din China s-a transformat într-o serie de atacuri birocratice incoerente

În 2021, de exemplu, guvernul a convertit peste noapte tot sectorul de „after-school” (activități pentru elevi care se desfășoară după orele de școală), o afacere foarte populară în China, într-o industrie non-profit. Autoritatea de reglementare a securității cibernetice s-a introdus singură în prcesul de listare a companiilor chineze la bursă, iar politicienii naționaliști paranoici au refuzat să țină cont de îngrijorările de bun simț ale organelor de control din SUA cu privire la fraudă.

Măsurile de reprimare ale președintelui Xi Jinping asupra celor mai profitabile companii au afectat deja încrederea investitorilor înainte de izbucnirea războiului din Ucraina. De la declanșarea invaziei trupelor rusești, pesimismul investitorilor s-a transformat în panică, informează Bloomberg.

În plus, oficialii au început să adopte metode draconice pentru a ține sub control un nou focar de Covid-19. Revenirea pandemiei în China va suprima consumul intern, în condițiile în care majoritatea companiilor chineze listate la bursă își concentrează activitatea pe piețele locale.

China-covid
Oficialii chinezi au început să adopte metode draconice pentru a ține sub control un nou focar de Covid-19. Revenirea pandemiei în China va suprima consumul intern. Foto: Profimedia Images

Politica strictă de combatere a pandemiei („zero Covid”) a dus la blocarea totală a orașelor din China în care sunt depistate noi focare, în condițiile în care varianta Omicron continuă să se răspândească, în detrimentul perspectivelor economice.

„Începe să aibă loc capitularea”, a spus Gilbert Wong, analist la Morgan Stanley, a cărui echipă a prezis pierderea acțiunilor chineze anul trecut și care s-a abținut să se alăture consensului optimist cu privire la evoluția economiei Chinei până în 2022.

China rămâne puternic dependentă de capitalul și tehnologia occidentală, în ciuda eforturilor recente de a mări independența economică a țării. Investițiile străine directe au depășit 1 trilion de yuani (128 de miliarde de dolari) anul trecut, aproximativ o treime fiind destinate sectoarelor de tehnologie, potrivit unui ministru chinez.

Xi le-a spus participanților la Forumul Economic Mondial în ianuarie că apreciază toate tipurile de investiții străine „legale”.

Investitorii chinezi învață cum să profite de pe urma noului capitalism al lui Xi

Pentru multe firme occidentale, atractivitatea investițiilor din China se risipește. Întreprinderile din SUA ezită să investească din cauza incertitudinilor tot mai mari legate de reglementare, a pesimismului cu privire la accesul la piață și a preocupărilor legate de creșterea economică, potrivit unui sondaj al Camerei de Comerț americane publicat luna aceasta.

Investitorii străini au tot mai puțină încredere și se retrag. Investitorii de peste mări au vândut mai mult de 5,7 miliarde de dolari în acțiuni săptămâna aceasta prin legături comerciale cu Hong Kong, cea mai mare valoare din martie 2020. Indicele Hang Seng China Enterprises se tranzacționează la niveluri observate ultima dată în 2009, în timp ce un indicator al acțiunilor chinezești tranzacționate în SUA a scăzut cu aproape 70% față de vârful de anul trecut.

Investitorii se retrag de pe piețele chineze
Pierderea încrederii investitorilor la nivel mondial vine într-un moment crucial pentru elita de la Beijing. În toamna acestui an, Partidul Comunist va anunța o schimbare a oficialilor care conduc țara – un proces ce are loc o dată la 5 ani. Foto: Profimedia Images

Pierderile s-ar putea adânci, potrivit analiștilor Morgan Stanley. Indicele MSCI China ar putea scădea la aproximativ 62 de puncte la sfârșitul anului ceea ce ar însemna o pierdere anuală de 26%.

Riscul ca un Occident unit să-și înăsprească atitudinea față de China este în creștere. Fondul suveran de 1,3 trilioane de dolari din Norvegia a declarat săptămâna aceasta că exclude firma chineză de îmbrăcăminte Li Ning Co. din portofoliul său din cauza îngrijorării că producătorul de îmbrăcăminte sport contribuie la încălcări grave ale drepturilor omului în Xinjiang.

Investitorii sunt îngrijorați de posibilitatea ca firmele chineze să fie scoase de pe bursele americane. Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din SUA a identificat cinci firme chineze săptămâna aceasta care ar putea fi supuse delistării de la bursă în cazul în care nu respectă cerințele de audit.

Partenerii noștri