Cele cinci motive pentru care România are nevoie de gazele din Marea Neagră

Data publicării:
platforma pentru extragerea gazelor din marea neagra
Foto: GettyImages

Independența energetică și veniturile intrate în bugetul de stat nu sunt singurele motive pentru care România nu trebuie să renunțe la exploatarea gazelor din Marea Neagră.

platforma petroliera getty
Foto: GettyImages

Primul motiv este faptul că România rămâne fără gaze, potrivit unei analize apărute pe situl e-nergia.ro.

Ultima strategie energetică a României, realizată de Ministerul Energiei, arată că rezervele de  gaze naturale ale României sunt pe sfârşite. Potrivit datelor Agenţiei  Naţionale pentru Resurse Minerale, care au fost preluate în Strategie, rezervele de gaze ale ţării, fără cele din Marea Neagră, sunt de 153 de miliarde de metri cubi, care, la o producţie anuală de 10,5 miliarde de metri cubi, ar fi suficiente pentru doar 14,6 ani.

România are nevoie de bani. Principalul punct de dispută între companiile petroliere care urmează să scoată gazul şi statul român ţine de nivelul taxării şi de predictibilitatea regimului fiscal. S-au făcut mai multe calcule despre cât ar primi statul român de pe urma exploatării gazelor naturale care sunt un bun al naţiunii. Potrivit unor calcule, taxele directe obţinute de stat, pe toată durata exploatării gazelor, ar fi de 7,5 miliarde de dolari, doar din taxarea directă. La care se adaugă 4,3 miliarde de dolari din taxele suplimentare.

Gazul lăsat în pământ nu va mai avea aceeaşi valoare mai târziu. România este membră a Uniunii Europene, iar UE şi-a stabilit nişte ţinte destul de ambiţioase în ceea ce priveşte limitele de emisii de dioxid de carbon în atmosferă şi de limitare a utilizării combustibililor fosili, de fapt. Gazul este un combustibil mai ecologic (emisiile sunt la jumătate faţă de cărbune) dar este tot un combustibil fosil, iar ţinta Comisiei Europene este o economie cu zero emisii în anul 2050

Dacă nu va fi gazul nostru, va fi gazul altora. Deşi poate părea mare pentru noi, zăcământul din Marea Neagră nu este atât de mare dacă ne uităm la ce a găsit “concurenţa” doar în ultimii ani. În 2010, în largul coastelor Israelului, în blocul Leviathan, americanii  de la Noble au găsit rezerve de 450 de miliarde de metri cubi de gaze. Ulterior, la o evaluare suplimentară, s-a vorbit despre 620 de miliarde de metri cubi, iar în ciuda disputelor şi comerciale şi interstatale, gazul va ajunge pe pieţe, inclusiv în Balcani, unde putea ajunge cel românesc.

Creşterea rolului României în zonă şi a siguranţei politice şi energetice. Dacă se va extrage gazul din Marea Neagră, România va deveni probabil primul producător din UE, în cazul în care Marea Britanie va părăsi blocul comunitar şi în contextul în care producţia Olandei va intra în declin ca urmare a închiderii treptate a giganticului bloc Groningen. Doar producţia câmpului Neptun Deep, operat de ExxonMobil şi Petrom va aduce un plus de 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an României, dintre care cel puţin 3 miliarde de metri cubi (e obligaţie legală să se consume 50% din ce se extrage în ţară)  vor fi exportate unei regiuni care se bazează în exclusivitate pe gazele ruseşti. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri