Romgaz ar putea să se împrumute pe pieţele externe pentru a realiza investiţia din proiectul Neptun Deep

Data publicării:
tevi gaze romgaz
Foto: Romgaz

Romgaz ar putea apela la pieţele externe pentru a atrage fondurile necesare realizării proiectului Neptun Deep, pentru că volumul este unul ridicat, declară Răzvan Popescu, directorul general al companiei. Investiția totală în exploatarea zăcământului Neptun Deep este estimată la 4 miliarde de euro.

„După 10 ani reuşim să facem lucruri importante. După 10 ani reuşim să fim transparenţi, să avem o lichiditate tot mai bună, să încercăm şi noi să fim în rând cu companiile mari, în sensul în care să avem un market maker şi compania să devină tot mai lichidă şi tot mai importantă. Într-adevăr, anul trecut am atins maximumul de tranzacţionare, de 52,2 lei, ceea ce a dus la o capitalizare maximă de 19,93 de miliarde (de lei - n.r.), aproape 4 miliarde de euro, maxim înregistrat undeva în luna iunie a anului trecut. Este un moment de adaptare, este un moment de adaptare a unui model de business. Este un moment în care avem, exact cum cum spuneaţi, un capex de finanţat (CapEx - capital expenditures - chetuieli de capital -n.r.). Trebuie să mergem pe pieţele internaţionale. Va trebui odată cu această ridicare de capital, compania să devină un motor de sustenabilitate şi, până la urmă, ca modelul de business să evolueze. Asta ne dorim. Ne dorim în continuare să evoluăm, învăţăm şi ne dorim ca şi Bursa să fie un partener şi pentru obligaţiunile care urmează să le emitem, nu numai pentru acţiuni”, a declarat Răzvan Popescu luni, în cadrul unui eveniment organizat la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.

Întrebat de jurnalişti despre mixul de finanţare, despre cât ar putea fi atras de pe piaţa internă şi cât de pe piaţele internaţionale, el menţionat că volumul de finanţare este unul ridicat şi nu ştie dacă poate fi ridicat integral de pe piaţa autohtonă.

„Într-adevăr, ne-am gândit la acest mix de finanţare. Este important să accesăm piaţa românească, pentru că până la urmă Romgaz este o companie românească. Investitorii români cunosc foarte bine compania, fondurile de pensii cunosc compania, am văzut că în acţionariatul companiei deja sunt tot mai mulţi investitori instituţionali şi este clar că va trebui să accesăm în primul rând piaţa românească. Există lichiditate în piaţă. Din acest motiv chiar size-ul la care noi ne gândim în acest moment este unul destul de ridicat. Nu ştim exact dacă piaţa românească va putea absorbi singură întreg size-ul şi de aceea ne dorim ca aceste obligaţiuni să fie obligaţiuni internaţionale”, a declarat Răzvan Popescu.

De asemenea, el a fost întrebat dacă va urma exemplul OMV Petrom, care a decis să delisteze compania de la Londra. Răzvan Popescu a precizat că în acest moment compania este în analiză, iar „lichiditatea GDR-urilor nu este una extraordinară”.

La rândul său, Adrian Tănase, director general Bursa de Valori Bucureşti, a spus că randamentul preţului companiei a fost unul bun, de 50%, iar dacă sunt incluse şi dividendele atunci este de 170%.

Neptun Deep, investiție de 4 miliarde de euro

Romgaz și OMV Petrom vor investi împreună în proiectul Neptun Deep, pentru explaotarea unui volum brut total de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, care va fi împărțit în mod egal între cei doi parteneri.

Prima producție de gaze naturale este planificată pentru 2027, în urma unor investiții totale de dezvoltare ale proiectului de până la 4 miliarde de euro. 

Aspecte-cheie estimate privind proiectul Neptun Deep:

- Investițiile totale pentru dezvoltare sunt estimate până la 4 miliarde de euro, urmând a fi cheltuite în cea mai mare parte în perioada 2024-2026

- Prima producție este așteptată în 2027

- Producția de platou este estimată la aproximativ 140 mii bep/zi timp de aproape 10 ani

- Volumele recuperabile estimate sunt în prezent de aproximativ 100 miliarde metri cubi (aproximativ 700 de milioane bep)

- Costul unitar de producție este estimat la o medie de 3 dolari/bep (pentru durata de viață a zăcământului).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri