Elcen: Primăria Bucureşti refuză să plătească în avans gazul necesar pentru producerea energiei termice în Capitală

Data publicării:
gabriela firea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primăria Municipiului Bucureşti nu a semnat convenţia de plată în avans a gazelor naturale necesare producerii de căldură şi apă caldă în Capitală, deşi documentul a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat al Electrocentrale Bucureşti (Elcen), remis, joi, Agerpres.

CGMB a aprobat prin Hotărârea nr. 626/14.11.2019 semnarea convenţiilor de justificare a avansurilor pentru sezonul de termoficare 2019-2020, inclusiv convenţia de justificare a avansurilor nr. 1/2019 între municipiul Bucureşti, Termoenergetica, Elcen şi Romgaz.

Prin încheierea acestei convenţii, PMB se angajează să plătească în avans direct în contul furnizorului de gaze naturale contravaloarea cantităţilor de gaze naturale necesare pentru livrarea agentului termic în perioada octombrie 2019 - martie 2020. Aceste fonduri sunt folosite exclusiv pentru asigurarea stocului necesar de gaze pentru funcţionarea la parametri optimi şi livrarea în condiţii de siguranţă a agentului termic către locuitorii Capitalei.

Încă din anul 2016, conform legislaţiei în vigoare, municipalitatea plăteşte în avans gazele naturale, pentru a se elimina orice blocaje în producerea şi livrarea agentului termic către populaţie.

"Această Convenţie a fost semnată deja de către Elcen, Romgaz şi Termoenergetica. Până la acest moment, PMB nu a semnat, deşi HCGMB nr. 626/14.11.2019 este un document obligatoriu, fiind publicat pe pagina de internet a PMB. Precizăm că nesemnarea Convenţiei de justificare a avansurilor nr. 1/2019 de către primarul general al municipiului Bucureşti până la această dată este un abuz ce are ca efect direct neacordarea subvenţiei în avans către Romgaz pentru luna decembrie 2019 în valoare de 104.258.746,91 lei din suma totală de 363.773.872,29 lei prevăzută în anexa nr. 1, pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei municipiului Bucureşti pentru perioada decembrie 2019-martie 2020", spun oficialii Elcen.

Termoenergetica refuză constituirea unei garanţii

Această situaţie intervine în contextul în care intrarea în noul sezon de termoficare 2019-2020 s-a făcut în condiţiile unor riscuri financiare deosebite, generate de întârzieri la plata obligaţiilor curente înregistrate de RADET Bucureşti faţă de Elcen după data deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva RADET, în valoare de aproximativ 300 de milioane de lei înregistrate la data de 30.11.2019, precum şi de întârzieri la plata obligaţiilor prevăzute la art. 51, alin. (1) din OG 36/2006 în sarcina municipiului Bucureşti pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei Capitalei.

Totodată, în contextul în care RADET a intrat în procedură de faliment, generând majorarea creanţei ELCEN cu aproximativ 300 milioane de lei faţă de creanţa înscrisă deja în Tabelul definitiv de creanţe împotriva RADET în valoare de 3,6 miliarde lei şi, totodată, al refuzului constituirii unei garanţii de către CM Termoenergetica, conform contractului cadru reglementat de ANRE, respectarea în integralitate a obligaţiilor municipiului Bucureşti prevăzute în convenţia de justificare a avansurilor nr. 1/2019 a cărei încheiere a fost aprobată prin Hotărârea nr. 626/14.11.2019 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti este imperios necesară.

În ipoteza contrară în care subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei municipiului Bucureşti nu este virată în avans de municipiul Bucureşti către Romgaz în integralitate pentru perioada decembrie 2019 -martie 2020, conform convenţiei de justificare a avansurilor nr. 1/2019, sistemul de termoficare din municipiul Bucureşti va fi compromis iremediabil, putând genera intrarea în incapacitate de plată a Elcen, cu consecinţa intrării în faliment şi, totodată, pierderi majore înregistrate de furnizorul de gaze Romgaz prin neîncasarea creanţelor.

Elcen: Termoenergetica  nu va putea fi capabilă să asigure livrarea agentului termic către aproximativ 1.300.000 de bucureşteni.

"Atragem atenţia că Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să-şi respecte obligaţiile de plată atât a subvenţiei, cât şi a pierderilor generate de RADET", mai arată reprezentanţii producătorului de energie.

În plus, delegarea serviciului de termoficare către compania Termoenergetica implică acoperirea unor etape extrem de importante, cum ar fi capitalizarea. Această companie are nevoie de capital de lucru substanţial şi de un flux financiar constant ca să poată funcţiona.

Unicul demers al PMB în acest sens a fost acela de a aloca în realitate o sumă cu o valoare extrem de scăzută, deşi în cadrul şedinţei CGMB din 14.11.2019 s-a aprobat o majorare de capital de aproximativ 650 milioane lei.

Totuşi, fără asigurarea resurselor financiare necesare acoperirii plăţilor pentru materiale în vederea lucrărilor de întreţinere sau a investiţiilor urgente în reabilitarea reţelelor de termoficare aflate într-o situaţie critică, precum şi pentru plata serviciilor furnizate de producătorii de energie termică, această companie nu va putea fi capabilă să asigure continuitatea livrării agentului termic către aproximativ 1.300.000 de bucureşteni.

În conturile Companiei Municipale Energetica există o sumă disponibilă în valoare de 270 milioane de lei, bani ce ar putea asigura capitalul necesar pentru Termoenergetica în această iarnă, mai susţine Elcen.

Elcen: Majorarea de capital a Termoenergetica nu a fost realizată nici măcar prin constituirea unui capital de lucru

C.M. Termoenergetica a fost înfiinţată prin HCGMB nr. 145/11.03.2019, cu un capital social iniţial în valoare de 120.000 lei, urmând ca aportul de capital să crească după finalizarea operaţiunii de divizare a C.M. Energetica.

Ulterior, prin HCGMB nr. 582/24.12.2019, s-a decis o diminuare a capitalului social al C.M. Energetica, societate care urma să fie divizată, cu suma de 217.954.000 lei, prin restituirea către acţionarul majoritar Municipiul Bucureşti a acestei sume, rămânând un capital subscris şi vărsat în valoare de 81.791.850 lei pentru această companie care avea ca data de referinţă a divizării, data de 31.12.2019 Conform notei PMG nr. 3861/06.11.2019.

CGMB a emis Hotărârea nr. 627/14.11.2019, prin care a decis majorarea capitalului social al C.M. Termoenergetica cu suma de 645.880.000 lei.

Această majorare de capital nu a fost realizată, nici măcar prin constituirea unui capital de lucru necesar pentru ca Termoenergetica să poată să asigure garanţia continuării furnizării energiei termice în Municipiul Bucureşti în sezonul de termoficare decembrie 2019 - martie 2020, deşi existau condiţiile necesare pentru virarea de către PMB a sumei de 217.954.000 lei, în contextul în care CGMB a decis o diminuare a capitalului social al C.M. Energetica, societate care urma să fie divizată, cu suma de 217.954.000 lei, prin restituirea către acţionarul majoritar Municipiul Bucureşti a acestei sume.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri