Greva de la CE Oltenia și prețul mare al energiei aduc Guvernul în ședință

Data publicării:
transelectrica ok

Premierul Viorica Dăncilă a convocat, pentru miercuri, o şedinţă operativă cu responsabilii din energie, la care urmează să participe miniştrii Energiei şi cel al Economiei pentru o analiză asupra stării sistemului energetic naţional, în contextul nemulţumirilor exprimate de angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia.


La reuniunea convocată de premier pentru ora 12,00, la Palatul Victoria, urmează să participe şi reprezentanţi ai conducerii CE Oltenia şi ai celorlalte companii energetice, au precizat pentru Agerpres surse guvernamentale. 

Situația din energetică a fost criticată zilele trecute de către Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.

În ultimele zile vedem cum se scumpeşte energia electrică. Acum e pusă şi în contextul grevei minerilor de la Complexul Energetic Oltenia. Dar, privit în ansamblu, trebuie să adăugăm şi producţia redusă de energie. Se fac mai multe importuri iar tariful orar maxim pe bursă, pentru energia care va fi livrată mâine, a ajuns la 630 de lei, cu 50 de lei sub recordul istoric, record stabilit acum doi ani.

Cât despre preţul mediu, acesta a ajuns la 416 lei pe megawatt oră. E cu 0,5 euro peste cel din Ungaria, cu 32 de euro peste cel din Slovacia și cu 42 de euro peste cel din Cehia.

Piaţa de energie de la noi nu poate să susţină un consum de 9.000 de megawaţi, precum cel înregistrat zilele acestea.

Situaţia este generată în principal de lipsa capacităţilor de producţie, pentru că, deşi au avut loc mai multe interventii programate, au fost si multe avarii, ceea ce arata gradul de uzură la care a ajuns sistemul energetic national, din lipsa de investiţii.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: „Noi în 30 de ani nu am investit aproape deloc, adică banii din aceste companii, când au făcut profit, s-au dus la buget de stat și s-a făcut, nu știu, s-au mărit anumite cheltuieli. S-au folosit, asta e cuvântul potrivit. Deci investiții în 30 de ani, după Revoluție nu s-au făcut, mai ales în sectorul public.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri