Explicaţiile ASF: Salariile nete ale directorilor ASF nu depăşesc echivalentul în lei a 4.000 de euro

Data publicării:
bani 2

 

Salariile conducerii ASF nu sunt stabilite în mod arbitrar, ci pe baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2013 şi sunt limitate la nivelul salarizării Consiliului de Administraţie al BNR. Nivelul salarizării membrilor Consiliului ASF este mult sub cel al conducerii fostelor comisii de supraveghere (CSA, CNVM şi CSSPP), precizează instituţia, într-un comunicat.

Cel mai mare venit lunar net din cadrul ASF este al preşedintelui ASF - echivalentul în lei a 14.000 de euro (informaţia a fost făcută publică încă din 30 mai 2013), iar veniturile lunare nete ale prim-vicepreşedintelui ASF şi vicepreşedinţilor ASF sunt echivalentul în lei a 12.000 de euro. (...) Politica salarială pentru salariaţii ASF:Salariile din cadrul ASF sunt inferioare celor ale conducerii ASF şi au fost stabilite având în vedere nivelul salariilor din industria supravegheată şi reglementată. Nivelul salariilor angajaților din cadrul ASF a fost redus în cursul anului 2013 (prin limitarea exceselor salariale şi a veniturilor nejustificate acordate de către fostele comisii de supraveghere). O a doua etapă de reducere va avea loc în anul 2014”, adaugă ASF.

Potrivit instituţiei, „câştigurile salariale lunare prezentate recent în presă sunt eronate (salariile lunare nete ale directorilor ASF nu depăşesc echivalentul în lei a 4.000 de euro”, iar „membrii consiliului nu desfăşoară nicio altă activitate remunerată (cu excepţia celei de cadru didactic), iar conducerea executivă, directorii şi ceilalţi salariaţi ai autorităţii nu primesc niciun spor salarial”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri