Declarația 600 poate fi depusă și electronic

Data actualizării: Data publicării:
declaratia_600

Declarația va putea fi trimisă Fiscului cu ajutorul aplicației Spațiu Privat Virtual (SPV). Aplicația este disponibilă aici.

Declarația 600, care trebuie semnată la începutul acestui an de către persoanele care, în anul fiscal precedent, au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau din alte surse, poate fi depusă acum și prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Inițial, termenul avansat de reprezentanții Ministerului Finanțelor pentru introducerea facilității era 22 ianuarie, dar procedura a fost finalizată mai rapid, informează Profit.ro.

Declarația trebuie depusă până la 31 ianuarie 2018 de către cei care, în 2017, au obținut venituri din activități independente echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an. Fiscul a anunțat anterior că, din 15 ianuarie, formularul poate fi depus, pe lângă ghișeu, și în format electronic. Depunerea formularului pin intermediul SPV ar scuti de o deplasare la ghișeu sau de trimiterea prin poștă, cu confirmare de primire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri