Firmele se descurcă tot mai greu cu banii, deşi economia creşte în statistici

Data publicării:
5561520-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu 1

Firmele au emis cecuri fără acoperire în valoare de 1,13 miliarde de lei, luna trecută. Este vorba despre o sumă aproape dublă comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. La nivelul primelor şapte luni, suma se ridică la aproape șase miliarde de lei, un maxim istoric pentru această perioadă a anului, departe totuşi de vârful înregistrat în 2010, când economia scădea.

Problemele firmelor se reflectă şi la capitolul insolvenţe. Chiar dacă numărul companiilor care au intrat în reorganizare judiciară a scăzut cu 10 la sută în primele şase luni, insolvenţa a afectat de această dată firmele mari. Iar vestea proastă este că o companie mare intrată în insolvenţă afectează alte zece firme mai mici, cu care are relaţii de afaceri.

Este vorba în total, despre nouă companii cu afaceri de peste 50 de milioane de euro, care au intrat sub administrare judiciară, în primele şase luni. Cele mai răsunătoare exemple sunt Mechel Câmpia Turzii, Oltchim şi Laminorul.

În ceea ce priveşte sectoarele cele mai afectate de insolvenţe, comerţul continuă să conducă topul. Urmează construcţiile, transporturile şi industria hotelieră, cu aproape o treime din dosarele depuse la Tribunal.

Top insolvenţe în 2013

Mechel Câmpia Turzii

Oltchim

Laminorul

Dobrogea Grup

Domeniile cu cele mai multe insolvenţe

- comerţ cu amănuntul: 22%

- distribuţie: 16%

- construcţii: 15%

- transporturi: 7%

- hoteluri şi restaurante: 7%

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri