Guvernul vrea să cheltuiască cei mai mulţi bani UE pentru transport, mediu, dezvoltare urbană

Data publicării:
sediul guvernului mediafax

 

Astfel, pentru infrastructura de transport (autostrăzi, căi ferate, naval şi aerian) Guvernul vrea să cheltuiască aproximativ 5,7 miliarde euro, pentru proiecte de mediu - 3 miliarde euro, pentru eficienţă energetică - 270 milioane euro, pentru programe de angajare a tinerilor şi şomerilor - un miliard euro, pentru programele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă - 250 milioane euro, în timp ce pentru asistenţa socială a persoanelor defavorizate (în principal pentru programe de integrare a romilor) ar urma să fie cheltuite aproximativ un miliard euro.

Alte ţinte indicative de cheltuieli stabilite de Guvern sunt la formare şi dezvoltare profesională în educaţie - aproximativ un miliard euro, infrastructura de educaţie - 350 milioane euro, dezvoltarea capacităţii administrative la nivel local - 500 milioane euro, respectiv 300 milioane euro pentru asistenţă în domeniu la nivel central, pentru IMM şi parcuri tehnologice - 800 milioane euro, pentru dezvoltarea urbană a comunităţilor - 2,8 miliarde euro, refacerea zonelor istorice, culturale şi turistice - 450 milioane euro, drumuri judeţene şi centuri - 1,1 miliarde euro, infrastructura de sănătate (inclusiv pentru construcţia a trei spitale regionale la Iaşi, Cluj şi Craiova) - 500 milioane euro, pentru cercetare - 700 milioane euro, pentru IT - 550 milioane euro, iar pentru proiectul de cadastru - 300 milioane euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri