Scumpirea gazului va fi resimțită în decembrie

Data publicării:
radet caldura

Motivul pentru care cea mai mare scumpire de anul acesta a fost făcută în luna iulie nu este întâmplător. Facturile vor fi sensibil mai mari la iarnă.

Această creştere o vom lua ca pe ceva normal, în sensul că va creşte consumul şi ni se va părea normal să plătim mai mult. E şi un efect psihologic”, a afirmat Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi.

Scumpirea gazului cu 8% nu va fi resimţită prea mult în timpul verii. Gazul de la aragaz va fi mai scump cu aproape 1 leu, iar apa caldă va costa cu aproximativ 3 lei în plus. În decembrie însă, prima factură pentru încălzirea cu gaz va fi cu 40 de lei mai mare decât anul trecut pentru un apartament cu 2 camere.

Deşi preţul gazului metan pentru firme trebuia majorat astăzi cu 5 procente, creşterea este de doar 3%. Reducerea vine din scăderea tarifului de la gazul rusesc. Doar consumatorii casnici nu au beneficiat de acelaşi favor făcut firmelor. La schimb, autorităţile spun că ar putea să amâne scumpirea de două procente din toamnă.

Sigur, să rămânem cu 1% sau deloc. Să vedem cum evoluează preţul de import”, a susţinut Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Efectele se vor simţi rapid, spun brutarii. 10% din preţul pâinii îl reprezintă gazul, iar singură şansă ca pâinea să nu se scumpească ar fi un an agricol bun, care să ieftinească făină.

Ca să supravieţuiască, multe fabrici vor menţine aceleaşi preţuri, deşi vor avea cheltuieli mai mari. Este un risc asumat, dar piaţa aflată în scădere nu permite alte scumpiri ale materialelor de construcţii.

Gazul reprezintă cel mai mare cost pentru noi. Noi plătim astăzi peste 120.000 euro pe lună la gaz”, a mărturisit Ioan Puşcaş, directorul general al unei fabrici de cărămizi.

În plus, alte scumpiri vor veni de la furnizorii de electricitate, obligaţi să cumpere 10% din energie de pe bursă. Aşa se face că CEZ, Enel, E.ON sau Electrica vor avea preţuri diferite pentru curent.

Este momentul în care consumatorii casnici vor începe să se gândească către care furnizor se vor îndrepta”, a afirmat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de energie electrică.

Legea dă dreptul românilor să schimbe furnizorul de electricitate. Până acum, însă, nimeni nu a făcut-o.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri