Sari la conținut

Trăim să muncim sau muncim să trăim? Ce ne spune istoria economiei

Trăim să muncim sau muncim să trăim? Depinde de mulţi factori cum ne raportăm în această dilemă filosofico-economică ce trimite, în fapt, către nivelul puterii de cumpărare: ce îţi asiguri cu banii munciţi. Un răspuns este sigur,  totuşi - trăim în cea mai bună perioadă în care să munceşti, dacă ne uităm la tot ce am avut în trecut. Avem o istorie care ne arată o evoluţie a avuţiei. Un studiu al Centrului de Creștere și Dezvoltare Groningen ne arată cum s-a transformat economia de-a lungul timpului. De la agricultură, principala ramură a economiei, până în era robotizării. Totul exprimat la valoarea banilor din ziua de astăzi.

Potrivit cercetătorilor, în vremea lui Octavian, primul împărat al Romei, produsul intern brut pe cap de locuitor varia, în funcţie de provincie, între 973 de dolari şi puţin peste 1.500 , echivalentul în banii de astăzi. Este o dovadă că atunci existau inegalități mari în dezvoltarea economică, iar două milenii mai târziu, unele țări sunt încă blocate la aceste niveluri, poate chiar mai mici.

Totuși, în cea mai mare parte a lumii, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut dramatic, în special în ultimele două secole.

Franța este cel mai bun exemplu . În anul 1, PIB-ul pe cap de locuitor în provincia romană Galia era puţin peste 1000 de dolari - și acolo a rămas pe tot parcursul Evului Mediu.

Pe final de eră, secolele XIII-XIV, se produc schimbări radicale. Răcirea drastică vremii, în ceea ce s-a numit miniepoca glaciară medievală şi Ciuma Neagră au dus la dispariţia a trei sferturi din populaţia Franţei. Dintr-odată, era abundență de terenuri și unelte care se raportau la un deficit major de forță de muncă. Lucrătorii au fost în postura de a cere un tratament mai bun şi o plată considerabil mai mare. Ca urmare, iobăgia a dispărut treptat din regiune.

Pe măsură ce populația Europei Occidentale s-a refăcut, veniturile au început să se diminueze din nou. Cea care a schimbat cu adevărat Franţa şi toată lumea, în final, a fost Revoluţia Industrială. Între 1831 și 1881, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut până la peste 3.000 de dolari. Asta înseamnă că Franţa a făcut de două ori mai multe progrese economice în 50 de ani, decât în precedenţii 1800. În 2016, PIB-ul francez pe cap de locuitor era de peste 38 de mii de dolari, ceea ce înseamnă că un francez modern este de aproximativ 24 de ori mai bogat decât strămoşul său de acum 200 de ani.

Franţa este doar un caz, multiplicat peste tot în lume. Cu un an înainte de Declaraţia de Independenţă, PIB-ul american pe cap de locuitor era de 1883 de dolari. Când Barack Obama a părăsit poziţia de lider de la Casa Albă, PIB-ul ajunsese de 27 de ori mai mare, la peste 53 de mii de dolari.

Astăzi, abundenţa nu mai este limitată doar la Occident. În 1978, când China a început să îşi reformeze economia comunistă, PIB-ul pe cap de locuitor era de 1583 de dolari, similar cu nivelul francezilor de la începutul anilor 1830. Marea parte din ţară era în stadiul de Ev Mediu. Patru decenii mai târziu, PIB-ul din China a ajuns la peste 12.300 de dolari pe persoană. Ca o comparaţie, China a crescut în 40 de ani cât Franţa în 130. E o evoluţie care demonstrează că prin politicile corecte se fac progrese accelerate, deşi trebuie spus că modele pot diferi - în China avuţia este concentrată foarte mult la nivel de elite, oameni sau entităţi economice de stat, pe când în Franţa distribuţia este mult mai uniformă.

Timpurile se schimbă, însă ideile de creştere economică trebuie să ţină pasul. Toate economiile doresc să producă mai mult în interiorul graniţelor naţionale. Această dorinţă rezultă din convingerea că producţia reprezintă o bună sursă de locuri de muncă pentru lucrătorii cu o calificare redusă. Însă, potrivit Fondului Monetar Internaţional, obsesia cu posturile din fabrici a mers prea departe. Perspectiva economică mondială a FMI a constatat că producţia nu este un determinant-cheie al productivităţii în economiile dezvoltate şi nu este un stadiu necesar de dezvoltare pentru cele emergente. Argumentul principal este că transferul locurilor de muncă de la fabrici şi agricultură la servicii în economiile emergente nu a avut efecte negative nici asupra creşterii economice, nici asupra productivităţii. De fapt, unele sectoare de servicii reprezintă rate mai mari de creștere a productivității decât industriile manufacturiere.

Mai ales acum, în era robotizării, unde inteligenţa artificială a început să contribuie din plin la creşterea economică. Nu va mai dura mult până ce maşinării care vor gândi la fel ca oamenii vor ajuta la rezolvarea multor probleme, de la tratarea cancerului, la schimbările climatice. Însă milioane de muncitori vor trebui să se recalifice, deoarece roboţii vor prelua mare parte din joburile lor. Nu suntem departe astfel de o a patra revoluţie industrială.

Pe aceeași temă