Drumuri pavate cu obstacole. CNAIR ar putea fi obligată la despăgubiri de milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
stalp accident

Gropi în asfalt, animale apărute ca din senin pe şosele, lipsa marcajelor sau a parapetelor de protecţie - sunt doar câteva dintre problemele reclamate de şoferii, care cer în instanţă Companiei de Drumuri despăgubiri de zeci de milioane de lei. Spun că accidentele rutiere în care au fost implicaţi ar fi putut fi mai ușoare, dacă cei de la stat şi-ar fi făcut treaba. Șefii de la Drumuri nu se consideră, însă, responsabili. Arată cu degetul spre şoferii care, spun ei, nu au respectat regulile de circulaţie.

În urmă cu patru ani, într-o seară de aprilie, viaţa lui Daniel s-a schimbat complet. Se afla în maşină cu tatăl său. Mergeau dinspre Tulcea spre Constanţa, iar într-o curbă a pierdut controlul maşinii.

Virgil Petre, socrul lui Daniel: A ieşit în decor şi a intrat într-un ciot. L-a ţinut centura şi i-a rupt şi coloana, şi spatele şi ceafa. Şi acum este inert băiatul. Expertul a spus că avea până în 90 de km la oră, plus minus 3-5 kilometri. Acolo nu avea restricţie de viteză.

Prezenţa pietrişului pe drum, confirmată şi de martori, a fost unul dintre motivele pentru care Daniel a pierdut controlul volanului, spune familia acestuia.

Virgil Petre, socrul lui Daniel: Ei lucrau pe şosea atrunci pe la Baia, pe la Mihai Viteazu, dar din transportul lor cădea astăzi o pietricică, mâine o pietricică s-a adunat acolo.

În plus, lucrările la drum nu ar fi fost bine semnalizate, spun aceştia. Aşa că s-au adresat instanţei şi cer despăgubiri de 1,1 milioane de euro, 273 de mii de lei şi plata a peste 2000 de lei lunar.

Compania de Drumuri are,însă, o altă versiune asupra accidentului.

Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: La momentul respectiv, criblură nu era pe şosea, lucrările erau semnalizate conform normativelor, iar evenimentul s-a produs din cauza nerespectării semnalizărilor inclusiv semnalizarea de curbă periculoasă şi din cauza nerespectării regimului de viteză.

Acesta este doar unul dintre cele 166 de procese pe care Compania de Drumuri le are cu cei care spun că din cauza drumurilor proaste şi-au avariat maşinile, şi-au distrus sănătatea sau au pierdut rude în accidente dramatice. Totalul despăgubirilor cerute sare de 44 de milioane de lei şi 9 milioane de euro.

Șefii de la Drumuri spun că în cele mai multe cazuri de vină pentru accidente sunt şoferii, care uită piciorul pe acceleraţie sau nu sunt atenţi la drum.

Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: În momentul în care apar obstacole pe şosea atunci putem spune că e vina noastră pentru că avem obligaţia de a îndepărta rapid acele obstacole. Sunt acele procese în care cei vătămaţi câştigă - cele legate de pătrunderea pe carosabil a unor animale. Am avut turme de capre care au intrat pe autostrăzi, am avut câini.

Dar şi mistreţi, urşi şi cerbi. Cei de la CNAIR spun că hoţii fură plasele de protecţie.

Nu sunt, însă, singurele accidente în care au o parte din vină. În toamna anului trecut, o familie întreagă a plonjat cu maşina în Dunăre la Coronin, în Caraș-Severin. După cercetări, s-a stabilit că pe o distanţă de 25 de metri parapetul de siguranţă era deteriorat. Cinci angajaţi ai Secţiei de Drumuri Orşova au fost sancţionaţi cu 10% din salariu pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, pentru că nu l-au înlocuit. Patru persoane au decedat, însă, în acel accident.

Haos este şi pe drumurile din localităţi. Un şofer a intrat în septembrie anul trecut cu autocamionul într-un stâlp uitat pe carosabil după lărgirea unei străzi din satul Bâcu, judeţul Giurgiu.

Marius Perian, şofer: Era dimineaţa, pe la 6 dimineaţa, afară ploua. Au mărit drumul. şi la doi metri de bordură au lăsat stâlpul, stâlpul fiind dezafectat, fără fire, fără nimic pe el. Eu am vrut să fac stânga în timp ce ieşea un autoturism de pe strada respectivă. Luându-mi privirea o secundă de la şosea să mă uit la maşina respectivă ca nu cumva să o agăţ, am intrat în stâlp. Bine că nu s-a întâmplat să cadă pe altă maşină sau să fie cineva pe drum.

Cabina autocamionului a fost complet distrusă. Omul şi-a calculat paguba la câteva mii de euro.

Avocaţii le recomandă şoferilor implicaţi în accidente rutiere cauzate de starea infrastructurii să facă fotografii cu avariile suferite, să vorbească cu martorii, care pot povesti cum a avut loc accidentul, iar dacă este grav să sune de urgenţă la 112.

Leonard Şerban, avocat: Dacă daunele sunt mai mari şi până la urmă la viteze mai mari de 60-70 de kilometri la oră daunele sunt destul de mari, atunci cel mai indicat ar fi să suni la 112 să vină un echipaj să întocmească un proces verbal la faţa locului pentru că acesta îţi poate fi folositor în faţa instanţelor de judecată.

Atenţie, însă, la procesul verbal întocmit de poliţist. Dacă aveţi obiecţii, este bine să scrieţi acest lucru.

Compania de Drumuri a plătit anul trecut şoferilor despăgubiri de peste 670 de mii de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri