Legea anti-Uber a scumpit considerabil cursele. Șoferii se plâng că taximeștrii îi dau pe mâna Poliției

Data publicării:
trafic agerpres
Foto: Agerpres

Şoferii care folosesc aplicaţiile de rideharing se plâng că sunt vânaţi în trafic! Cei care îi dau pe mâna poliţiştilor ar fi chiar taximestriştii! Odată cu intrare în vigoare a noii legi a taximetriei, şoferii care au client în maşină trebuie să dovedească că au şi licenţă de transport persoane. Situaţia este de aşa natură încât şi dacă ar vrea, şoferii Uber, Bolt şi Clever nu pot intra în legaliate: licenţe taxi nu se mai emit în Bucureşti, aşa că ies la muncă pe riscul lor.

Taximetrist: Mai mult de 50% s-a redus numărul de clienți de când au apărut ei pe stradă.

Taximetriştii par că îşi văd acum visul cu ochii: au reuşit să îi înlăture de pe stradă pe mulţi dintre şoferii care foloseau aplicaţiile mobile.

Un reporter Digi24 a circulat pe un traseu pe care îl face în mod obișnuit. Preţul cursei: cu 60% mai mult.

Iar timpul de aşteptare a maşinii s-a triplat. Şoferul recunoaşte că a ieşit pe propriul risc la muncă și mulți colegi preferă să rămână acasa, de frica amenzilor.

Șofer: Îţi iei amendă, îţi ia plăcuţa de la maşină. Credeţi că e plăcut aşa?!

De când a intrat în vigoare ordonanţa, şoferul spune că este cu ochii în patru atunci când cineva se urcă în maşină.

Șofer: Te uiţi la om, pe cine iei. Sunt care fac comenzi aiurea, taximetriştii.
Reporter: Şi sună ei la Poliţie?
Șofer: Da! Am avut eu unul aseară, dar l-am dat jos devreme după vreo 200 de metri de mers cu el, m-am prins şi l-am dat jos.

16 șoferi Uber au fost amendați în prima zi pentru că nu aveau licența de tip Taxi. Dar nici nu își pot obține un astfel de act: Legea spune că se pot da maximum patru licențe la 1.000 de locuitori. În București, limita maximă a fost deja atinsă.

Șofer: Acte de Bucureşti nu îţi dă. Adică autorizaţie, licenţă de la Bucureşti nu îţi dă. Primăriile de Ilfov îţi dă.
Reporter: Doar că nu poţi să circuli cu ele în Bucureşti...
Șofer: Exact!

Răzvan Cuc spune că va reveni cu o ordonanță care va reglementa activitatea de ridesharing

Ministrul transporturilor le-a promis că va veni cu o nouă ordonanță care le va reglementa activitatea. Iar până atunci îi îndeamnă pe șoferi să meargă în instanță.

Răzvan Cuc: Eu îi sfătuiesc pe şoferii care au luat amenzi astăzi să meargă să le conteste în instanță.

Cei mai dezamăgiți de această nouă reglementare rămân clienții, care trebuie să plateasca curse mai scumpe și să aștepte mai mult pentru o mașină comandată pe aplicație.

Clientă: Personal, de fiecare dată când încerc să iau un taxi direct de pe drum sunt respinsă sau mi se spune că te pot duce, dar pentru o sumă mult mai mare decât ar fi necesar.

Client: Plec din Centrul Vechi. Dacă e să comand un Uber pe aplicaţie, spune suma, cât e - 20 de lei, restul, aşa. Dacă vine taxiul, spune „50 de lei, boss”.

Amenda pentru cei care sunt prinși fără licență este între 1.000 și 5.000 de lei, plus reținerea plăcuțelor pentru șase luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Mihai Bendeac îl „înțeapă” din nou pe Dan Negru: „Nu am nevoie de sabie ca să-l înving”. De unde a pornit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alina Sorescu, răvășitoare într-o rochie cu spatele gol, la petrecerea dată de ziua ei: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fiul Priscillei Presley, criticat după ce a cerut donații pentru o afacere: „Dacă aș investi tot ce am, aș...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Cui îi va lăsa Mirabela Dauer averea. De ce spune că bunurile materiale nu mai au nicio valoare pentru ea
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Semnale misterioase din galaxie i-au pus la lucru pe astronomi. O nouă descoperire ar putea explica una...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...