Podul din România pe care trecătorii își riscă viața de fiecare dată când îl traversează

Data actualizării: Data publicării:
pod aries

Mii de şoferi îşi pun viaţa în pericol de fiecare dată când traversează podul peste râul Arieş, aflat pe DN1 la ieşirea din municipiul Turda spre Alba Iulia. Are structura de rezistenţă afectată de greutatea maşinilor şi placa de susținere a trotuarului fisurată. Construit în 1965, acesta nu a fost niciodată reparat integral.

Aflat pe Drumul Naţional 1 la kilometrul 444, podul peste râul Arieş este traversat cu frică de şoferi. Şi nu sunt puţini, având în vedere că e una dintre cele mai aglomerate ieşiri spre Alba-Iulia din muncipiul Turda.

Starea podului este atât de gravă încât partea carosabilă s-a desprins pur și simplu de ceea ce fusese odată trotuarul acestui pod. Acum între cele două există o crăpătură de cel puțin 40 de centimetri și se poate observa apa râului Arieș”, afirmă Alexandra Groza, jurnalist Digi24.

Iată ce spun trecătorii:

Nu ia nimeni nicio măsură. Într-o zi o să cadă în Arieș și o să pățească cineva ceva și după aceea o să fie luate măsuri”

E groaznic. Ăsta e ca și Puntea Suspinelor la Veneția. Treci pe el așa cu frică”.

Acum până nu cădem în apă mai trecem, apoi ne învățăm să înotăm.”

Podul vibrează de fiecare dată când este traversat de un tir.

Este afectată structura de rezistenţă a podului. Construcţia podului sunt grinzile, peste grinzi e o placă armată din care porneşte consola trotuarului. Aici e afectată placa asta care este peste grinzi. Oricând grinzile alea pot să se răstoarne. Altceva nu le ţine. (Jurnalist Digi24: În opinia dumneavostră de specialist cât de sigură este circulaţia pe pod?) Nu este sigură”, spune Ovidiu Micu, inginer constructor.

La începutul anilor 2000, podul a fost trecut din administrarea Ministerului Transporturilor la primărie. Autoritățile locale nu au avut bani de reparaţii capitale, care ar costa patru milioane de lei, şi au făcut doar mici lucrări.

Acum, primarul cere Ministerului Transporturilor să preia din nou podul. Acesta a fost construit în 1965 şi nu a fost niciodată reparat integral.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate