Alimentarea cu electricitate a centralei nucleare de la Cernobîl, întreruptă. AIEA: Nu există impact critic asupra siguranței

Data actualizării: Data publicării:
centrala de la Cernobîl
Domul de metal acoperă sarcofagul din 1986 care acoperă reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. Sursa foto: Profimedia Images

Sistemele care monitorizează materialul nuclear la instalaţiile de deşeuri radioactive de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, din Ucraina, care au fost capturate de forţele ruse luna trecută, au încetat să mai transmită date către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), a anunţat marţi agenţia nucleară a ONU. Alimentarea cu electricitate a centralei a fost întreruptă, iar generatoarele de rezervă, care au intrat în funcțiune, au combustibil pentru doar 48 de ore. Compania ucraineană de energie arată că zona este sub controlul rușilor și nu se poate interveni pentru repararea liniilor de electricitate.

ACTUALIZARE 15.57 Întreruperea curentului electric la centrala nucleară de la Cernobîl nu are un „impact critic asupra siguranței”, a anunțat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena.

„Nivelul de căldură a combustibilului uzat din depozite și volumul de apă de răcire de la centrala nucleară de la Cernobîl sunt suficiente pentru eliminarea eficientă a căldurii, fără a fi nevoie de aport de electricitate”, se arată într-o declarație AIEA.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 15.15 Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, avertizează că, dacă rețeaua electrică de la Cernobîl nu este reparată, există riscul unor scurgeri radioactive.

„Singura rețea de electricitate care alimentează centrala nucleară de la Cernobîl, ocupată de armata rusă, este defectă. Centrala nu mai are curent electric. Fac apel la comunitatea internațională să ceară de urgență Rusiei să înceteze focul și să permită echipelor de intervenție repare rețeaua.

Rezervele de combustibil ale generatoarelor de la Cernobîl ajung pentru 48 de ore. După aceea, sistemele de răcire a depozitelor de combustibil nuclear uzat vor înceta să mai funcționeze, făcând iminentă scurgerea de deșeuri radioactive. Războiul barbar al lui Putin pune în pericol întreaga Europă. Trebuie să înceteze imediat!”, a scris Dmitro Kuleba pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 14.13 Alimentarea electrică a centralei nucleare de la Cernobîl şi a echipamentelor sale de securitate este complet tăiată din cauza acţiunilor militare ruse, a anunţat miercuri compania națională ucraineană de energie Ukrenergo.

Centrala de la Cernobîl, aflată în 1986 la originea celei mai grave catastrofe nucleare din istorie, „a fost complet deconectată de la reţeaua electrică din cauza acţiunilor militare ale ocupantului rus”, a scris Ukrenergo pe pagina sa de Facebook, precizând că nu mai există alimentare electrică.

Într-un mesaj ulterior, Ukrenergo a transmis că generatoarele diesel ale centralei de la Cernobîl au intrat în funcțiune pentru a furniza electricitate, iar rezevele de combustibil pentru funcționarea lor ajung pentru două zile. 

Operațiunile militare rusești din zonă fac imposibilă intervenția pentru rapunerea în funcțiune a electricității, a mai arătat Ukrenergo.  

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Compania nucleară ucraineană Energoatom a transmis la rândul său miercuri că ar putea fi eliberate substanţe radioactive de la Cernobîl din cauză că nu mai poate răci combustibilul nuclear folosit după ce alimentarea cu electricitate a centralei a fost afectată, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Lucrările pentru repararea conexiunii şi restabilirea alimentării cu electricitate a centralei, care este ocupată de trupe ruse, nu au fost posibile din cauza luptelor în derulare, a precizat Energoatom.

Ministrul ucrainean al Energiei, Herman Haluşcenko, a declarat că autorităţile nu ştiu nivelul radiaţiilor de la Cernobîl, din cauză că nu pot afla ce se întâmplă acolo în contextul în care centrala este sub controlul trupelor ruse.

Știrea inițială

„Directorul general... a indicat că transmisia de date la distanţă de la sistemele automatizate de monitorizare instalate la centrala nucleară de la Cernobîl a fost pierdută”, a anunţat într-un comunicat AIEA.

Fosta centrală de la Cernobîl este locul celui mai grav accident nuclear din istorie în 1986, scrie Agepres.

Ucraina nu știe ce se întâmplă la centralele nucleare capturate de ruși

Autoritățile ucrainene nu știu nivelul radiațiilor de la centrala nucleară Cernobîl, întrucât nu au mai primit informații de acolo odată cu capturarea centralei de către forțele rusești, a declarat miercuri ministrul Energiei, Herman Halushchenko, citat de Reuters.

El a mai spus că Ucraina nu poate controla nici ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie, unde sunt staționați 400 de soldați ruși.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri