Aurescu: Este important ca investiţiile Ungariei în România să nu se raporteze doar la zona locuită de comunitatea maghiară

Data publicării:
bogdan-aurescu-profimedia-1
Ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat, marţi, că investiţiile ungare în România nu trebuie să se raporteze doar la zona locuită de comunitatea maghiară, ci să se extindă în tot teritoriul ţării.

Ministrul Aurescu s-a aflat, marţi, în vizită oficială la Budapesta, context în care a acordat şi o declaraţie pentru presa de limbă română din Ungaria.

"Este nevoie de mai multe investiţii româneşti în Ungaria şi am avut astăzi şi o întâlnire cu reprezentanţii principalelor companii din România care au afaceri în Ungaria, pentru a vedea ce putem face împreună, pentru a creşte nivelul investiţiilor româneşti aici. Pe de altă parte, aşa cum am discutat şi cu prim-ministrul Orban, este important ca investiţiile ungare în România să nu se raporteze doar la zona locuită de comunitatea maghiară din România, ci să meargă în tot teritoriul României, pentru că există oportunităţi foarte bune de business peste tot în România", a declarat Bogdan Aurescu, potrivit MAE.

În cadrul întrevederii cu reprezentanţii minorităţii române, Aurescu a prezentat rezultatele discuţiilor cu omologul ungar, Peter Szijjarto, şi cu premierul Viktor Orban referitoare la obiectivele prioritare de pe agenda bilaterală, cu accent pe protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ungaria.

"Am reamintit momentul de acum 20 de ani: am participat atunci la negocierea şi la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic pentru Europa secolului XXI şi îmi aduc aminte de atmosfera din acel moment, o atmosferă care era pozitivă şi care evoca faptul că reconcilierea dintre România şi Ungaria trebuie să ducă la construcţia unui adevărat parteneriat strategic, în beneficiul cetăţenilor români şi ungari, oricare ar fi originea lor etnică", a arătat ministrul, pentru mass media de limbă română.

Potrivit MAE, el a amintit principale preocupări ale părţii române: necesitatea creşterii calităţii învăţământului în limba română, asigurarea unei finanţări adecvate pentru mass-media de limba română, dar şi pentru proiectele instituţiilor de cultură reprezentative pentru etnicii români din Ungaria (alături de necesitatea unor măsuri ferme din partea autorităţilor ungare, în vederea eliminării fenomenului de etno-business care afectează autoguvernările minorităţii române).

"Referindu-ne strict la educaţie, într-adevăr, principala problemă pe care o are în momentul de faţă comunitatea se referă la numărul insuficient de cadre didactice care predau în limba română. Credem că este necesar să găsim soluţii pentru formarea de noi cadre didactice pentru trimiterea din România, aşa cum s-a făcut deja - există deja proiecte pilot în acest sens, de cadre didactice care să predea în limba română şi să găsim formule de acordare de cât mai multe burse pentru a încuraja elevii români să înveţe în limba română în şcolile cu predare în limba română sau cu predare bilingvă din Ungaria", a precizat Bogdan Aurescu, conform Agerpres.

Oficialul român a vorbit şi despre "necesitatea de a arunca un ochi foarte atent, analitic, asupra curriculei din şcolile cu predare în limba română din Ungaria, în aşa fel încât numărul de cursuri care sunt predate în limba română să crească, în aşa fel încât să permită elevilor români să îşi păstreze cât mai bine identitatea românească".

"În acelaşi timp, cu păstrarea preocupării pentru asigurarea integrării comunităţii româneşti în societatea din Ungaria, fără însă ca ei să îşi piardă identitatea românească. Deci cel mai important lucru este să găsim împreună cel mai bun raport între realizarea acestor două obiective", a completat ministrul.

Acesta s-a referit la cele mai recente evoluţii legate de activitatea Comitetului de specialitate româno-ungar de cooperare în domeniul minorităţilor naţionale, respectiv întâlnirea recentă de la Bucureşti a copreşedinţilor acestui for, ce a prilejuit stabilirea parametrilor de acţiune ai comitetului pe viitor, în scopul creşterii eficienţei, coerenţei şi predictibilităţii activităţii sale, precizează MAE.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat şi nivelul de dezvoltare "fără precedent" al schimburilor comerciale bilaterale - 11 miliarde de euro în 2021, în creştere şi în acest an cu peste 32%, potrivit sursei citate.

În Ungaria activează aproximativ 7.700 de companii cu capital românesc, cu investiţii de aproximativ 280 de milioane de euro, "una dintre cele mai consistente şi diversificate prezenţe investiţionale româneşti în plan extern, arată MAE.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vin nou ninsorile. Doi cicloni activi lovesc România, după zile neobișnuit de calde. De când vine din nou...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Gheorghe, despre lupta cu kilogramele din copilărie: „Rămâi cu niște pitici pe creier”. Ce dietă ține...
Film Now
Bradley Cooper, îndrăgostit până peste cap. Sărut cu Gigi Hadid, în timpul unei întâlniri romantice, pe...
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Pensia militară medie pentru limită de vârstă este 5.800 lei, dublu față de pensia „normală”. Când vor crește?
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online