Avertismentul unui ministru german: „Rusia e activă în Africa şi încearcă să destabilizeze regiuni întregi”

Data publicării:
Ministrul german al dezvoltării, Svenja Schulze, se află ăn vizită în Africa
Ministrul german al dezvoltării, Svenja Schulze, se află ăn vizită în Africa. Foto: Profimedia

Invadarea Ucrainei de către Rusia a afectat și Africa, unde Moscova „încearcă să destabilizeze regiuni întregi”, a spus ministrul german al dezvoltării, Svenja Schulze.

„Acesta nu a fost doar un atac asupra Ucrainei, ci şi un atac asupra celor mai săraci din lume”, a spus Schulze, în prezent într-o vizită de cinci zile în Africa de Vest, la Abidjan, în Côte d'Ivoire, relatează Agerpres.

„Valurile de şoc ale războiului, preţurile mari la alimente, îngrăşăminte şi energie au ajuns de asemenea în Africa de Vest şi în multe alte ţări din Sudul Global”, a mai declarat ministrul, înainte de marcarea unui an de la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia.

În vremuri ca acestea, Germania are nevoie de prieteni şi aliaţi, inclusiv în Africa, a subliniat Schulze. „Rusia este de asemenea activă în Africa şi încearcă să destabilizeze regiuni întregi”, consideră ministrul german, potrivit DPA.

În timp ce Germania sprijină pe cât posibil Ucraina, Berlinul nu a uitat de „restul lumii şi nu am redus sprijinul pentru naţiunile cele mai sărace, ci l-am extins”, a explicat ea.

„Căutăm să întărim şi să stabilizăm societăţile prin programele noastre de dezvoltare”, a adăugat ministrul.

În timpul vizitei lor de cinci zile în Africa de Vest, Schulze şi ministrul german al muncii, Hubertus Heil, vor să promoveze condiţii mai bune de lucru şi practici care să afecteze mai puţin mediul înconjurător.

După ce au petrecut două zile în Ghana, unde au vizitat printre altele una dintre cele mai mari pieţe de haine second-hand din lume, cei doi miniştri germani se vor afla în Côte d'Ivoire până vineri şi unde plănuiesc să viziteze o plantaţie de cacao.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...